Președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, i-a cerut ajutorul lui Vladimir Putin la supravegherea frontierelor statului cu Uniunea Europeană. Rusia a trimis două bombardiere strategice cu capacitate nucleară într-o misiune de antrenament asupra Belarusului pentru a doua zi consecutivă.
Acest demers a fost realizat ca o demonstrație a sprijinului Moscovei pentru statul aliat pe fondul unei dispute privind migrația la granița Poloniei.
Răspunsul lui Aleksandr Lukașenko
Aleksandr Lukașenko a explicat că implicarea forțelor militare rusești este un răspuns necesar la tensiunile de la granița Belarus-Polonia.
„Da, sunt bombardiere capabile să transporte arme nucleare. Dar nu există altă opțiune. Trebuie să vedem ce fac ei dincolo de frontierele noastre. Au trimis bombardiere strategice escortate de avioanele noastre de vânătoare. Trebuie să monitorizăm permanent situaţia la graniţă”, a spus președintele belarus.
Rusia a oferit sprijin poporului belarus pe fondul impasului din această săptămână, când mii de refugiați, majoritatea din Orientul Mijlociu, s-au adunat de partea belarusă a graniței cu Polonia din dorința de a pătrunde în vestul Europei.
Colonelul general pensionar Leonid Ivashov, fostul șef al departamentului de cooperare externă al Ministerului Apărării din Rusia, a declarat că zborurile cu bombardiere rusești deasupra Belarusului au avut ca obiectiv demonstrarea sprijinul Moscovei pentru aliatul său în criza actuală.
„Experimentele militare și zborurile cu bombardiere fac parte din antrenamentul pentru acțiuni comune”, a spus Ivashov, citat de agenția de presă Interfax. „Este necesar pentru a preveni un posibil conflict militar care ar putea escalada într-un mare război. Este necesar să ne demonstrăm pregătirea.”, a explicat Leonid Ivashov.
Explicația Ministrului Apărării din Belarus
Ministerul Apărării din Belarus a anunțat public că două bombardiere strategice rusești Tu-160 au practicat curse de bombardare la poligonul de tragere Ruzany, situat în Belarus la aproximativ 60 de kilometri est de granița cu Polonia. Parte din antrenament, o pereche de bombardiere rusești Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune au zburat cu o patrulă similar, în timp ce avioanele de luptă din Belarus au simulat o interceptare.
Ministrul Apărării a explicat că astfel de zboruri vor fi efectuate în mod regulat. Totodată, acesta a acuzat statul polonez de acumulare militară „fără precedent” la marginea țării. El susține că controlul refugiaților nu justifică concentrarea a 15.000 de militari în tancuri sau în mijloace de apărare aeriană.
„Se pare mai degrabă formarea unui grup de forțe de lovitură”, a spus ministerul, adăugând că acumularea militară poloneză a determinat Belarus să răspundă cu acțiuni „atât în mod independent, cât și în cadrul acordurilor existente cu aliatul nostru strategic”, o referire la Rusia.