Președintele Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a declarat că Duma de Stat va examina proiectele de legi privind aderarea la Rusia a Republicilor Populare Donețk și Lugansk și a regiunilor Herson și Zaporojie, precum și privind ratificarea tratatelor internaționale respective, în cadrul unei ședințe plenare de luni, 3 octombrie.

„Luni vom examina amendamentele la legea constituțională, precum și ratificarea acordurilor internaționale care se ocupă de dezvoltarea cadrului legal, astfel încât fiecare cetățean care locuiește pe teritoriul celor patru noi entități să se simtă protejat, fiind în cadrul comun al legii atât din punct de vedere al protecției sociale, cât și al sistemului financiar și al spațiului economic”, a declarat Volodin.

Potrivit lui Volodin, integrarea Crimeei și a Sevastopolului a necesitat „adoptarea a aproximativ 70 de proiecte de lege”, relatează TASS.

Rusia vrea anexarea teritoriilor din Ucraina

Tot duminică, Curtea Constituțională a Rusiei a aprobat pachetul de documente privind aderarea Republicii Populare Donețk, a Republicii Populare Lugansk, a regiunii Herson și Zaporojie la Federația Rusă.

În perioada 23-27 septembrie, Republica Populară Donețk (RPD) și Republica Populară Lugansk (RPL), precum și regiunea Herson și Zaporojie au organizat un referendum în cadrul căruia majoritatea alegătorilor au optat pentru aderarea la Rusia.

Vineri, președintele rus Vladimir Putin și șefii RPD și RPL, precum și ai regiunilor Zaporojie și Herson au semnat tratatele de aderare la Rusia.

Curtea Constituțională a Rusiei a aprobat anexarea teritoriilor ucrainene

Curtea Constituțională a Rusiei a recunoscut astăzi drept legală anexarea celor patru teritorii ucrainene.

Curtea a aprobat practic acordurile de anexare semnate de Vladimir Putin cu liderii regiunilor, susținuți de Moscova, în ciuda condamnării pe scară largă de către Occident.

Vladimir Putin a organizat vineri o ceremonie grandioasă la Kremlin pentru a sărbători anexarea regiunilor Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie, în urma unor „referendumuri” denunțate ca fiind un simulacru de către Kiev și aliații săi.

Tratatele de anexare vor fi acum examinate luni de Camera inferioară a parlamentului rus, Duma de Stat, potrivit președintelui Dumei, Viaceslav Volodin.

Cele patru teritorii creează un coridor terestru crucial între Rusia și Peninsula Crimeea, anexată, de asemenea, de Moscova, în 2014. Împreună, cele cinci regiuni reprezintă aproximativ 20% din Ucraina.