Este un adevărat cutremur în fotbalul românesc. Milionarul Cristi Borcea anunță apocalipsa pentru unul dintre cele mai importante cluburi. Dinamo se va desființa, o spune fostul președinte executiv și acționar al câinilor.
Șoc total în fotbalul românesc. A doua echipă ca număr de trofee și de suportari din România se află la un pas de colaps. Un fost președinte și acționar al lui Dinamo anunță prăpădul.
Borcea spune că Dinamo se va desființa
Proaspăt eliberat din pușcărie, Cristi Borcea anunță prăpădul la Dinamo. Fostul președinte executiv din Ștefan cel Mare spune că situația de la Dinamo este una critică. Câinii se află pe buza prăpastiei. Mai mult, Borcea susține că echipa alb-roșie se va desființa. „În momentul de față, Dinamo nu mai are nimic. Suporterii trebuie să înțeleagă. Dinamo, fără un stadion, este mai rău ca și Rapidul. Dinamo, într-un an de zile e desființată. Eu așa spun.” , a spus Borcea, potrivit Realitatea Sportivă.
Dinamo, în colaps sportiv
Până să se desființeze, Dinamo a uitat cum e să câștige pe teren și cum să se lupte pentru trofee. Echipa antrenață de Dușan Uhrin și patronată de Ionuț Negoiță este foarte aproape de a rata, pentru al treilea an consecutiv accederea în play-off.
Gruparea din Ștefan cel Mare se află pe locul 9 în clasamentul Ligii 1, la 7 puncte distanță de Viitorul, care se situează pe locul 6, ultimul care asigură accederea în play-off. După reluarea campionatului, Dinamo va mai avea de disputat meciuri împotriva celor de la Astra Giurgiu, FC Voluntari, FCSB și Gaz Metan Mediaș și doar o minune îi mai poate duce pe câini în play-off.