Cutremur în Germania! Situație fără precedent în cea mai puternică economie din UE

Olaf Scholz

SURSA FOTO: Dreamstime

Olaf Scholz ar putea deveni istorie! Ministrul german al Economiei, Robert Habeck intră în competiția pentru funcția de cancelar al Germaniei. Habeck a revenit pe rețelele de socializare după o absență de cinci ani.

Olaf Scholz ar putea deveni istorie

Lovitură pentru Olaf Scholz! Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, urmează să-și anunțe vineri intenția de a candida la funcția de cancelar din partea Partidului Verzilor, conform unor surse din partid citate de Spiegel. Habeck, în vârstă de 55 de ani, fost romancier și filosof, a jucat un rol esențial în politica energetică și de mediu a Germaniei în calitatea sa de ministru al economiei și protecției climei.

Joi, Habeck a revenit pe platforma X după o absență de cinci ani, postând un scurt videoclip în care purta o brățară inscripționată cu mesajul „Era Cancelarului”, detaliu ce a alimentat speculațiile cu privire la posibila sa candidatură, relatează Reuters.

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat joi că este pregătit să dizolve parlamentul, deschizând astfel calea pentru organizarea de noi alegeri, după ce coaliția tripartită condusă de cancelarul Olaf Scholz s-a destrămat în ziua precedentă, informează Reuters, dpa și AFP. Steinmeier a îndemnat, de asemenea, partidele politice să acționeze cu responsabilitate în această perioadă de instabilitate politică.

„Acum nu este momentul pentru tactici şi ciondăneli politicieneşti, ci pentru raţiune şi responsabilitate”, a declarat Steinmeier într-o conferinţă de presă.

„Ţara noastră are nevoie de majorităţi stabile şi de un guvern eficient”, a adăugat președintele Germaniei.

Robert Habeck (SURSA FOTO: Bundesregierung.de)

Elon Musk, atac la adresa lui Olaf Scholz

Miliardarul Elon Musk l-a numit pe cancelarul german Olaf Scholz un „fraier”, comentând implozia coaliției guvernamentale tripartite conduse de acesta, informează POLITICO. Răspunzând la o postare despre prăbușirea guvernului Scholz, Musk a scris, în germană: „Olaf ist ein Narr” („Olaf este un fraier”).

Întrebat de un urmăritor pe platforma X dacă se referă la cancelarul german, Elon Musk a răspuns folosind emoji-uri (Sută la sută da, râd cu lacrimi – n.r.).

SURSA FOTO: Dreamstime

Musk se află într-un conflict deschis cu oficialii europeni, confruntându-se cu autoritățile de reglementare și guvernele pe multiple planuri. Acesta a fost criticat pentru modul în care gestionează platforma X, fiind acuzat că permite răspândirea discursului instigator la ură.

Ultima evoluție în disputa sa cu Uniunea Europeană este o posibilă inițiativă a Comisiei Europene de a lua în calcul și celelalte companii ale lui Musk, cum ar fi SpaceX și Neuralink, atunci când se stabilește o amendă potențială împotriva X pentru posibile încălcări ale legii privind moderarea conținutului, Digital Services Act.