Astfel, printre portofoliile amenințate se numără și cele deținute de partenerii de guvernare ALDE.
„Da, se află și portofolii deținnute de cei de la ALDE. Nu am să fac o evaluare pe partid. Am discutat cu partenerii de coaliție. Le-am explicat care este situația la cele 8 ministere și urmează să luăm o decizie și din punct de vedere politic, o decizie pe care o s-o comunicăm luni”, a afirmat Viorica Dăncilă, întrebată sâmbătă la Slobozia, dacă printre cele opt ministere vizate de remaniere se află și unele deținute de ALDE.
Chestionată dacă este luată în considerare remanierea miniștrilor care nu au fost vizibili și nu au comunicat suficient public, cum ar fi ministrul Cercetării Nicolae Hurduc, premierul a răspuns: „Analizez remaniere pe toate portofololiile din cadrul Cabinetului. Am spus că sunt mai multe criterii legate de îndeplinirea programului de guvernare, legate de comunicare, legate de activitatea în teritoriu, de modul în care a gestionat. Fiecare dintre miniștri va fi analizat și vom vedea dacă în CEx vom remania și bineînțeles persoana care va înlocui ministrul respectiv”.
Șeful Executivului a mai spus că ar dori ca la începutul lunii septembrie să aibă loc a doua rundă de remaniere.
Comitetul Executiv al PSD se întrunește, luni, ora 12.00 la Parlament.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că vor exista discuții despre o remaniere mai restrânsă, în primă fază. Este posibil ca ministerele conduse de ALDE, cel de Externe, condus de Teodor Meleșcanu și Energie, portofoliu deținut de Anton Anton să fie în vizor.
PSD ar intenționa să facă un schimb cu ALDE, în sensul preluării de către social-democrații a portofoliul Externe, iar ALDE să primească la schimb o poziție de vicepremier, după plecarea lui Viorel Ștefan, ca membru al Curții de Conturi a UE, portofoliu condus interimar în prezent de Eugen Teodorovici, au explicat sursele citate.
La Energie este luat în calcul deputatul ALDE Toma Petcu, care a mai avut funcția de ministru al Energiei.
Alte ministere luate în vizor sunt: Dezvoltarea, unde este Daniel Suciu, care este și vicepremier, Internele – Carmen Dan, Transporturile – Răzvan Cuc și Agricultura – Petre Daea.