Mâine, Iohannis ar trebui să promulge bugetul pe 2019, însă surse de la Cotroceni au declarat pentru Economica.net că președintele se pregătește să dea lovitura de grație guvernului Dăncilă și să întoarcă legea în Parlament.
În cursul zilei de azi, Purtătorul de Cuvânt al președintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a criticat în termeni duri bugetul înaintat de Guvernul Dăncilă, despre care spune că nu este destinat dezvoltării României ci bunăstării PSD.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, aşa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor.