Probleme mari în Guvern. Cu două luni înaintea alegerilor parlamentare, un ministru are parte de acuzații extrem de grave. Este vorba despre șefa de la Educație, Monica Anisie.
Cutremur în Guvern!
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotrivă Abuzurilor Statului (FACIAS) trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul la care sunt supuși copiii, în contextul în care școlile din România au devenit adevărate focare de Covid, înregistrându-se o creștere accelerată a numărului de infectați.
FACIAS solicită în continuare demisia imediată a ministrului Educației, Monica Anisie, în condițiile în care creșterea alarmantă a numărului de infectări cu COVID -19 în rândul școlarilor demonstrează încă o dată incapacitatea de a gestiona criza actuală, măsurile întreprinse fiind ineficiente.
Dacă în prima zi a lunii octombrie, în România, peste 770 de copii infectați cu noul coronavirus erau internați, astăzi cifrele s-au dublat, înregistrându-se aproximativ 1339 de cazuri noi.
FACIAS atrage atenția și asupra faptului că situația actuală din învățământul românesc este tot mai alarmantă și, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, sistemul educațional din România va intra în colaps. Impactul crizei generate de răspândirea coronavirusului asupra sistemului de educație a scos la iveală una din problemele majore: lipsa accesului la educația digitală. Analiza datelor statistice din ultimii ani arată că numărul copiilor care nu au acasă un calculator continuă să fie semnificativ.
FACIAS a solicitat în nenumărate rânduri demisia ministrului Anisie, sintetizând argumentele în „Decalogul dezastrelor din Educație”, un program prin care semnalează o serie de probleme grave din sistemul de învățământ românesc, la care Ministerul Educației nu găsește rezolvare.
Spre exemplu, la această oră sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru a susține predarea cursurilor exclusive online, având toate școlile în scenariul roșu. Nici până acum tabletele promise pentru cei 800.000 de copii din întreaga țară care nu au acces la un dispozitiv conectat la internet nu au fost achiziționate și distribuite, se anunță într-un comunicat de presă.