Întrebată despre o remaniere, șefa Executivului a spus că va fi făcută o evaluare „a fiecărui minister în parte”: „Iar nu ne referim la oameni, ci la îndeplinirea măsurilor din programul de guvernare, Vom lua o decizie în CEx”.
„Acolo unde vom identifica probleme, cu siguranță vom merge pe o remaniere sau, de ce nu, o restructurare în toamnă, în care să micșorăm numărul de ministere. Dar argumentat și atunci să facem mai multe schimbări. Sunt două variante”, a declarat Dăncilă, pentru Digi24.
„Atunci când am spus nu (unei restructurări, n.red.) se referea la un singur aspect, anume secretarul general să aibă rang de ministru. Eu când vorbesc de restructurare mă refer la modificarea structurii Guvernului”, a subliniat ea.