După valul de critici primit, Guvernul a aprobat, la finele săptămânii trecute, OUG 19/2019, care modifică prevederile controversatei OUG 114/2018. Mediul de afaceri a atras atenţia în repetate rânduri asupra impactului negativ major al măsurilor prevăzute de respectivul act normativ.
Consiliul Legislativ atrage însă atenţia că documentul are mai multe probleme, motiv pentru care ar putea fi declarat neconstituţional. Întâi de toate, proiectul de OUG 19/2019 nu are avizul Băncii Naţionale a României (BNR), nici al Băncii Centrale Europene.
În plus, documentul nu are nici analize de impact, nici opinia Consiliului Fiscal.
Ordonanţa de Urgenţă care modifică OUG nr. 114/2018 a fost publicată pe 29 martie în Monitorul Oficial. Schimbările vizează taxa pe activele băncilor, un nou indice pentru credite, noi regului în energie şi o prorogare pentru administratorii Pilonului II de pensii.