Acţiunile producătorului american de aeronave Boeing au scăzut luni înainte de începerea sesiunii de tranzacţionare cu 10% în urma accidentului recent în care a fost implicat cel mai bine vândut model al companiei, Boeing 737 Max 8. Accidentul a produs gigantului american pierderi de 21,5 mld. dolari şi i-a determinat pe chinezi să anuleze toate zborurile la care participă acest model de aeronavă.
„Acest incident tragic va fi un obstacol greu de depăşit pentru Boeing”, a declarat Jasper Lawler, şeful departamentului de cercetare al London Capital Group, într-o notă trimisă clienţilor companiei. Castastrofa în care este implicat unul dintre cele mai cunoscute modele create de Boeing s-a soldat cu 157 de morţi şi este al doilea accident care loveşte puternic producătorul.
Deprecierea acţiunilor BA a determinat scăderea indicelui Dow Jones Average Industrial cu 0.8%. În plus, din cauza accidentului produs duminică, compania americană a anulat lansarea celui mai nou model creat, Boeing 777X, programată pentru această saptămână.
China, Indonezia şi numeroase alte companii aeriene globale au decis să menţină la sol avioanele 737 MAX 8, în urma celei de a doua prăbuşiri în mai puţin de cinci luni, care a implicat cel mai bine vândut avion Boeing.
Autorităţile aviatice chineze au anunţat, luni, companiile aeriene din ţară că vor menţine la sol toate avioanele Boeing 737 MAX 8, invocând necesitatea unui „control strict al riscurilor de siguranţă”. Autorităţile de reglementare din Indonezia au declarat că avioanele ar trebui să fie inspectate înaintea reluării zborurilor. Unele companii aeriene întreprind acţiuni similare în alte locaţii.
Toate cele 157 de persoane aflate la bordul unei aeronave 737 MAX 8, operată de Ethiopian Airlines, au murit când avionul s-a prăbuşit, la scurt timp după decolare, duminică. La sfârşitul lunii octombrie, un alt 737 MAX 8, operat de Lion Air, s-a prăbuşit în largul coastei Indoneziei. Ambele aeronave erau noi şi s-au prăbuşit la câteva minute de la decolare.
Boeing ia măsuri pentru minimizarea daunelor. Compania a amânat debutul noului jetliner, 777X, programat pentru această săptămână, din cauza acţiunilor de rezolvare a efectelor dezastrului de duminică.