Este vorba despre fostul ministru de Interne, Cristian David. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va lua o decizie definitivă în acest caz.
„Pentru Cristian David, ca și la fond, legea penală mai favorabilă fiind legea nouă. Pedeapsa pe care o solicităm este pedeapsa spre maximum. David Cristian a săvârșit trafic de influență în calitate de ministru al Internelor. S-a folosit de funcție pentru trafic de influență. Gravitatea faptei rezultă și din suma pretinsă și primită, de 500.000 de euro. (…) Motivul infracțiunii a fost dorința de îmbogățire în cazul lui David Cristian”, a spus procurorul de ședință.
Cristian David a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Fostul ministru a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, pentru stabilirea dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău.