Potrivit BBC, moştenitorul imobiliar american Robert Durst, același care a fost și subiectul seriei documentare HBO „The Jinx”, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea celui mai bun prieten al său.
Este vorba despre Susan Berman, care a fost ucisă în 2000. Potrivit sursei citate, Robert Durst a făcut acest gest pentru a o împiedica să dea detalii despre dispariţia soţiei sale. Susan Berman, în vârstă de 55 de ani, a fost găsită împuşcată în cap în casa ei din Beverly Hills, iar poliţia crede în continuare că Durst a ucis alţi doi oameni.
În ceea ce privește acuzațiile aduse, procurorii l-au numit pe Durst, în vârstă 78 de ani, un „psihopat narcisist” când s-a prezentat la tribunalul din Los Angeles pentru condamnare. Durst a negat uciderea prietenului său.
De menționat este faptul că, potrivit legii din SUA, sentinţa sa pentru crimă de gradul I exclude orice posibilitate de eliberare condiţionată, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, Robert Durst va fi în închisoare până la finalul vieţii, scrie BBC.
Amintim faptul că Durst este un membru înstrăinat al uneia dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii imobiliare din New York. Inclusiv fratele său Douglas Durst, care a depus mărturie la proces, a declarat instanţei că fratele său vrea să îl ucidă.
„(Robert) ar vrea să mă ucidă”, a spus acesta.
Câte crime a comis, de fapt, Robert Durst
În ceea ce o privește pe Susan Berman, victima lui Durst, aceasta era scriitoare de literatură poliţistă şi fiica unui mafiot din Las Vegas. Ea activa ca purtătoare de cuvânt a lui Durst, când acesta a devenit suspect al dispariţiei soţiei sale.
De cealaltă parte, soţia lui Durst, Kathleen McCormack, era în acea perioadă studentă la medicină. Ea a dispărut în 1982 şi se presupune că a murit, însă nici până acum nu s-au găsit suficiente probe, sau corpul acesteia. Procurorii din New York iau în considerare introducerea unor noi acuzaţii împotriva lui Robert Durst în cazul ei, mai scrie presa americană.
Mai exact, procurorii sunt de părere că Durst ar fi ucis trei persoane, prietena sa, soția, dar și un vecin Morris Black, care a descoperit identitatea lui Durst în 2001, în timp ce acesta se ascundea în Texas şi pretindea că este o femeie mută. Durst a fost achitat de uciderea lui Morris Black, susţinând că l-a ucis pe motiv de autoapărare.
De menționat este faptul că, la sfârşitul serialului „The Jinx”, Durst poate fi auzit murmurând faptul că ar fi comis crimele. „Ce naiba am făcut? I-am ucis pe toţi, desigur.”
Totodată, cu câteva ore înainte ca ultimul episod difuzat, în martie 2015, autorităţile l-au arestat pe Durst în New Orleans pentru asasinarea doamnei Berman. Clipul de la finalul serialului a fost difuzat pentru juraţi în timpul procesului.