Probleme serioase pentru un important deputat al Partidului Naţional Liberal! Procurorii DNA l-au trimis în judecată.
Deputatul Cosmin Şandru, trimis în judecată de DNA pentru dare de mită
Este vorba despre Cosmin Şandru. El a intrat în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce, înainte de votul la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîţu, ar fi promis funcţii pentru apropiaţii altul parlamentar. Totul pentru ca respectivul parlamentar să nu se prezinte la votul din plen al moţiunii.
Alături de deputatul PNL Cosmin Şandru, a mai fost trimis în judecată şi Nicolae-Florin Bitea, director general al Societăţii de Transport Public Timişoara.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor ŞANDRU COSMIN, deputat în Parlamentul României şi BITEA NICOLAE-FLORIN, director general al Societăţii de Transport Public Timişoara, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită”, au precizat miercuri, 22 decembrie, procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, transmite News.ro.
Ce promisiuni au făcut cei doi inculpaţi unui deputat din Parlamentul României?
În rechizitoriul întocmit de către Direcţia Naţională Anticorupţie, se arată că inculpaţii Şandru Cosmin şi Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unui deputat în Parlamentul României numirea unor apropiaţi ai acestuia din urmă în posturi de conducere a unor instituţii publice. Totul ar fi avut loc după apropiaţii deputatului ar fi fost înscrişi formal ca membri de partid.
Toată această acţiune a avut loc în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată împotriva Guvernului condus, la acel moment, de către Florin Cîţu. Tot ce trebuia să facă deputatul care a fost abordat de cei doi inculpaţi era să absenteze de la şedinţa în care trebuia să se voteze moţiunea.
“Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată mai sus”, explică procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.