După scandalul din PSD cu deputatul care ar fi agresat intim minori, un alt scandal a izbucnit recent în coaliția de guvernare. De această dată este vizată tabăra liberală. Astfel, un fost senator este acuzat că și-a racordat ilegal o casă la rețeaua de electricitate.
Cutremur în PNL. Și-a dat demisia din partid imediat după scandal. Prima reacție oficială
Fostul senator PNL Cătălin Boboc a anunțat marți, 4 octombrie, că demisionează din partid după ce a primit acuzații că, la o casă pe care o deține în orașul Brăila, s-ar fi găsit o racordare ilegală la rețeaua de curent electric. Acesta spune însă că are actele doveditoare că s-a racordat legal, iar în casa respectivă ar locui mama sa.
„Pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită și pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcția de membru al Partidului Național Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse”, a scris fostul senator pe Facebook.
Acesta spune că își va da demisia până la clarificarea situației respective, pe motiv că autosuspendarea nu este posibilă într-un astfel de caz.
„Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz, prin urmare demisia este singura soluție, până la clarificarea situației. Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția. Am fost și sunt un om de partid, le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 și până acum. Îi asigur de buna mea credință și cred că ne vom reauzi”, a mai spus acesta.
Dosar penal pentru racordarea ilegală
Poliția din Brăila a deschis un dosar cu privire la presupusa racordare ilegală, însă Boboc spune că ar fi vorba doar de o răzbunare politică. Cătălin Boboc a spus, într-o intervenție la DigiFM, că nu există acuzații la adresa sa și că ancheta poliției vizează o altă casă, aflată la altă adresă decât locuința sa.
Boboc a publicat apoi pe pagina sa de Facebook un document cu un aviz tehnic de racordare la rețeaua electrică.
„Vreau să fac o precizare cu privire la presupuse acuzații care mi se aduc astăzi, în presă, cel mai probabil pe seama unei rivalități politice. Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt! Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta”, a scris Cătălin Boboc pe pagina sa de Facebook.
Boboc a pus și o fotografie cu avizul tehnic de racordare la rețeaua de energie electrică.