Gabriela Firea, susținută de un român controversat: Aș vota-o ca președinte
Un personaj controversat al Bisericii din România a declarat recent că o susține pe Gabriela Firea. Mai mult, acesta spune că ar vota-o ca președinte al României pe social-democrată.
Declarația a fost făcută de către părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni. Acesta spune că dorește să o vadă pe Gabriela Firea în rolul de președinte al României, după ce Klaus Iohannis va părăsi Palatul Cotroceni.
„Aș vota-o pe Gabriela Firea pentru că e moldoveancă și știu că moldovenii sunt harnici.
Ea cât a fost primar general chiar a făcut treburi frumoase. E gospodină și credincioasă”, a declarat părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, la România TV.
Părintele Calistrat nu are studii teologice și este acuzat de multe fapte imorale, printre care că a bătut un cal până l-a omorât, precum și de încălcarea canoanelor bisericești.
S-a aflat planul ascuns al Gabrielei Firea
Gabriela Firea a dezvăluit în prima zi a anului, la România TV, că își va depune candidatura pentru un nou mandat de primar general al Capitalei. Totodată, aceasta l-a criticat dur pe Nicușor Dan, susținând că „nu cunoaște administrație, nu vrea oameni buni în jur și am senzația că nu-i pasă de oameni”.
„Le mulțumesc celor care au încredere și nu s-au lăsat păcăliţi de campanii mincinoase la adresa mea, la adresa soțului, a familiei, a echipei din care fac parte și că ne evaluează după comportamentul pe care îl avem, după rezultate, după ce propunem.
Noi am insistat mult la realizarea programului de guvernare pe măsurile sociale, am insistat foarte mult pe creșterea pensiilor, pe sprijinul pentru pensionari să treacă iarna, pe creşterea alocațiilor, pe a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilităţi.
Vedem cât s-au scumpit facturile, ce impact a avut liberalizarea pieței și am spus că trebuie ca cele mai vulnerabile categorii să fie ajutate și lucrurile merg mai departe. Nu am vrut să fie deficit excesiv că sufeream, scădea puterea de cumpărare. Le-am luat pe cele care nu puneau în pericol.
Vreau să fiu sănătoasă, și eu, și colegii, și familia să candidez în 2024 când sunt alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidenţiale, să candidez la alegerile locale pentru un nou mandat de primar general, să finalizez proiectele începute și abandonate de domnul Nicuşor Dan și să recuperez întârzierile lui pentru că a dovedit că nu cunoaşte administraţie, nu vrea oameni buni în jur și am senzația că nu-i pasă de oameni. Dacă i-ar păsa, ar lua niște măsuri bune”, a declarat Gabriela Firea la România TV.