Declarația a fost făcută de europarlamentarul PNL Dan Motreanu. Acesta subliniază că românii au posibilitatea de a alege în anul 2024 un candidat din zona naționalistă.
Cine îi va înlocui pe Klaus Iohannis? Ar putea fi viitorul președinte al României! Tocmai s-a aflat
Europarlamentarul PNL a fost întrebat sâmbătă, 4 decembrie, pe cine vede candidat din partea PNL la Preşedinţia României.
„Cred că e o discuţie prematură. Dacă te uiţi în istoria recentă a vieţii politice din România, cei care şi-au anunţat cu 2-3 ani înainte candidatura nu prea au mai reuşit să ajungă în funcţia pe care şi-au dorit-o. Dacă ne uităm la ultimele două bătălii importante, câştigate în 2004 de Traian Băseascu şi în 2014 de Klaus Iohannis, sunt doi candidaţi care au venit pe ultima sută de metri, cum se spune, Traian Băsescu cu o lună de zile înainte de a-şi depune candidatura a anunţat şi a intrat în cursa electorală, după retragerea lui Theodor Stolojan şi Klaus Iohannis cam cu 5-6 luni înainte de a-şi depune candidatura”, a declarat Dan Motreanu la Digi 24.
De asemenea, acesta a subliniat că este prematur să discute despre un candidat din partea PNL, deoarece „va conta foarte mult şi profilul pe care şi-l doresc românii la momentul respectiv”.
„Cred că e prematur să vorbim de un candidat al PNL, în acest moment pentru funcţia de preşedinte. Cred că va conta foarte mult şi profilul pe care şi-l doresc românii la momentul respectiv. Pentru că există întotdeuna un punct comun pe care trebuie să îl atingi în campaniile electorale, un punct comun între ceea ce oferă partidul ca şi candidaţi şi ceea ce îşi doresc cetăţenii. Există un 2024 care ne va arăta ce profil îşi doresc românii, de preşedinte. Ultimii 2 preşedinţi au avut în prima parte un profil mai degrabă de administrator, de primar, al oamenilor care au făcut ceva, de a realiza ceva pentru comunităţile lor. Aceştia sunt cei doi câştigători ai campaniilor electorale”, a completat Motreanu.
Ce alegeri vor putea face românii în 2024?
Dan Motreanu susține și că românii ar putea avea de ales „între două rele” în alegerile din 2024.
„S-ar putea, în 2024, scena politică să ceară o altă personalitate politică. S-ar putea să intre în scenă, ca în anul 2000, cu şanse reale de a câştiga Preşedinţia României, un candidat de pe partea naţionalistă. Ne aducem aminte că în 2000 România avea de ales între două rele, aşa am spus la vremea respectivă, între Ion Iliescu care venea de pe partea stângă, dar stânga retrogradă, şi partea naţionalistă, Vadim Tudor. Nu aş vrea să fim în situaţia asta în 2024 şi acest lucru se va întâmpla doar dacă PNL şi USR vor rata aceşti trei ani de zile. Unul dintre cele două partide, măcar unul, pot confirma până în 2024, la putere sau la opoziţie”, a conchis Dan Motreanu.