Surse politice au dezvăluit pentru Capital că Rovana Plumb ar cam fi pierdut trenul și că nu s-ar afla printre numele puse pe masa Ursulei van der Leyen. Cea mai mare șansă ar avea-o în acest moment Luminița Odobescu, fost consiler de stat în cancelaria premierului Victor Ponta. Această informație a fost confirmată și de Ramona Mănescu, proaspăt ministru al Afacerilor Externe și fost europarlamentar.
Întrebată cum comentează afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la postul de comisar european, mai exact că Luminița Odobescu ar fi cotată cu cele mai mari șanse aceasta a replicat:
„Am auzit, poate din aceleaşi surse. (…) După cum s-au aşezat lucrurile, este foarte probabil ca România să trebuiască să nominalizeze o femeie. Asta este foarte clar, au mai rămas foarte puţine poziţii, au mai rămas 13 din care 10, conform balanţei de gen, trebuie să fie femei. S-ar putea ca României să i se impună şi de data aceasta să nominalizeze o femeie, ceea ce nu ar fi rău, nu ar fi o problemă. Luminiţa Odobescu este un ambasador cu foarte multă experienţă şi un om care a dovedit că poate gestiona lucruri foarte complicate”, a spus Ramona Mănescu la Antena 3.
Luminița Odobescu este începând cu anul 2015 reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană. În 2014 a primit gradul de ambasador. Din 2012 până în 2015 a fost consilier de stat la Cancelaria premierului Victor Ponta. Ea a mai lucrat la Bruxelles, între 2002 și 2005, iar înainte de asta a activat în MAE și, temporar, la secretariatul general al Guvernului.
Până în acest moment, numele Luminiței Odobescu nu fusese luat în calcul, iar vestea că aceasta ar putea fi numită comisar european a luat prin surprindere întreaga lume politică. Politicienii din PSD n-ar fi, se pare, foarte entuziasmați cu această propunere.