Cioloş spune că, în Parlament „se negociază chestii mărunte”.
Prea mult politicianism
„Am fost şocat să văd zilele astea că, uite, putem ajunge într-un vid legislativ, după încheierea stării de urgenţă şi că în Parlament se negociază chestiuni mărunte, doar de dragul, mai mult, al vizibilităţii politicianiste, chiar şi în caz de criză sanitară gravă şi de început de criză economică. Practic, partidele care pilotează Parlamentul acum par mai atente, mai degrabă, la cum să obţină avantaje din criză, în loc să caute soluţii la criză”, a declarat Cioloș.
Bătaie pe punctele electorale
”După 30 de ani de parlamentarism democratic, uite că în continuare nu avem legi clare pentru asemenea situaţii de criză şi le peticim pe ultima sută de metri. Aceleaşi partide vechi – şi PSD şi PNL – încearcă să câştige puncte electorale prin amendamente populiste la proiecte de legi care nu prea au de-a face cu protejarea populaţiei şi cu sănătatea cetăţenilor. Mi se pare chiar inadmisibil şi mi-e clar că e nevoie de o resetare completă a Parlamentului la următoarele alegeri, ca să putem pune lucrurile la locul lor”, a mai spus Cioloş.
Pentru recomandările CE
Cioloş, preşedinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a salutat faptul că Guvernul a urmat recomandările Comisiei Europene, scutind de taxe ONG-urile care importă echipamente sanitare. El a adăugat însă că uneori soluţiile practice „nu sunt de ajuns”, în condiţiile în care „iresponsabilitatea unui fel de a face politică, ce vine din trecut, ne prinde” din urmă.
Soluțiile adoptate nu sunt de ajuns
„Vedem din păcate că uneori soluţiile practice nu sunt de ajuns pentru că, uite, iresponsabilitatea unui fel de a face politică, ce vine din trecut, ne prinde din urmă şi incoerenţa unor decizii – pe care am văzut-o în ultima vreme, pe care am văzut-o şi înainte la PSD, dar uite că, din păcate, o vedem şi acum, la guvernarea actuală – incoerenţa unor decizii şi neclaritatea întreţin un sentiment de incertitudine legat de modul în care statul român poate gestiona sau nu această pandemie”, a declarat el.
Constituţionalitatea trebuie respectată
„Suntem în punctul în care e nevoie să facem din nou apel la populaţie să urmeze măsuri sanitare de bun-simţ, de altfel, care să ne protejeze pe toţi. Şi, practic, şi de data asta ne va salva mai degrabă spiritul comunitar şi mobilizarea oamenilor, pentru că nimeni nu mai înţelege în acest moment pe baza căror legi funcţionăm de fapt: dacă starea de alertă e funcţională sau e constituţională. Şi nu există, din păcate, nici mesaje clare şi credibile din partea responsabililor şi acesta este un lucru foarte grav, pentru că la începutul crizei lumea aştepta claritate şi direcţie. Şi lucrurile, în loc să se clarifice, parcă au intrat şi mai mult în ape tulburi”, a afirmat liderul PLUS.
O viziune coerentă, clară, care să dea o direcţie
„Dincolo de faptul că salvăm acum salarii în sectorul privat, că mai amânăm nişte rate la bancă, nişte chirii şi aşa mai departe, în mediul economic şi financiar predictibilitatea e cea care mobilizează resursele. Şi de asta am avea nevoie în România”, a subliniat el.