Este cutremur pe scena politică. Un fost parlamentar PNL a ajuns în pușcărie. Decizia este definitivă. Acuzațiile procurorilor au fost extrem de grave, iar fostul parlamentar își va petrece următorii cinci ani în spatele gratiilor.
Este cutremur puternic pe scena politică autohtonă. Fostul șef al Camerei Deputaților și fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, a ajuns la pușcărie. Sentința este definitivă.
Cutremur în politică!
Liberalul a fost coondamnat la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București și este definitivă.
În prima instanță, cei de la Tribunalul București îș condamnaseră pe Olteanu, în decembrie 2019, la 7 ani de închisoare.
Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.
Faptele ar fi fost comise în intervalul iulie-noiembrie 2008, perioadă în care acesta deţinea funcţa de preşedinte al Camerei Deputaţilor. La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
„În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)”, explica DNA la trimiterea în judecată.
În ceea ce îl priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu, omul de afaceri, în prezent încarcerat, a anunţat că şi-a recunoscut faptele, urmând a executa mandatul pe care îl va primi prin procedură simplificată.
„Decizia penală nr.1129/A din data de 29 Octombrie 2020 – În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul București – Secția I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedepsele complementare și accesorii aplicate aceluiași inculpat prin sentința apelată. În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestării preventive și a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020. Document: Hotarâre 1129/2020 29.10.2020”, anunță minuta instanței.