Cutremur în PSD! Un politician social-democrat a fost condamnat recent pentru abuz în serviciu la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de trei ani.
Acesta a fost acuzat și condamnat la detenție pentru că și-a reparat mașina cu banii bugetului local, respectiv cu 12.590 lei. Este vorba despre primarul oraşului Drăgăneşti-Olt, Pantelie Rotaru.
„În fapt, s-a reţinut că la data de 24.07.2015, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a îndeplinit în mod defectuos un act prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează aprobarea şi utilizarea fondurilor publice locale de către ordonatorii principali de credite (primarii). În acest sens, a aplicat pe o factură fiscală emisă la 22.07.2015 de către o societate comercială, ştampila având inscripţia ‘bun de plată’, pe care ulterior a semnat-o, consecinţa fiind efectuarea plăţii sumei de 12.590,51 lei, din bugetul local al oraşului şi reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii aduse unui autoturism folosit de către inculpat şi care aparţinea societăţii comerciale la care acţionar este soţia acestuia. De notat este faptul că în cuprinsul respectivei facturi s-a inserat că reparaţiile au fost aduse unui alt autoturism, care aparţine Primăriei Oraşului Drăgăneşti Olt. Prin această activitate infracţională, s-a produs o pagubă în patrimoniul Primăriei oraşului Drăgăneşti Olt în cuantum de 12.590,51 lei, precum şi un folos necuvenit primarului R.P.”, au explicat procurorii.
Pantelie Rotaru a fost condamnat la închisoare de Judecătoria Caracal pentru abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
„Condamnă pe inculpatul Rotaru Pantelie, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie. (…) condamnă pe inculpatul Rotaru Pantelie, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. (…) condamnă pe inculpatul Rotaru Pantelie, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals. (…) contopeşte pedepsele determinate anterior, stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului Rotaru Pantelie, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare”, se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul instanţei.
În acest dosar mai sunt implicați și Cristian Motroc şi Dumitru Jianu Ştefănescu, care au primit tot pedepse cu suspendare. Pantelie Rotaru a fost trimis în judecată în noiembrie 2016.