Cutremur în PSD! Deși a pierdut în fața Vioricăi Dăncilă, nu a renunțat la dorința de a candida la prezidențiale. Premierul a declarat că nu este interesată de această cursă.
Este vorba despre deputatul PSD, Liviu Pleșoianu. Acesta a publicat pe Facebook un mesaj în care își exprimă foarte clar această dorință.
„Voi candida la alegerile prezidențiale din acest an! Eu nu sunt o nevertebrată, sunt un OM LIBER! Nu mă interesează înțelegerile lor pe sub masă, candidații lor teleghidați. Văd că unora le e atât de frică încât și-au activat nevertebratele dându-le ordinul de zi pe unitate să mă atace, în orice fel. …Mult succes! Mă lupt cu voi până la capăt, securiștilor! Nu sunt un om perfect, sunt plin de defecte. Dar voi deschide un drum nou pentru România: drumul OAMENILOR LIBERI!”, a scris Liviu Pleșoianu pe pagina sa de facebook.
Deputatul nu este de acord cu ultimele mutări pe care le-a făcut Viorica Dăncilă. Pleșoianu a criticat-o, în urma măzilirii lui Șerban Nicolae.
„Ați săvârșit azi o mare mizerie: mazilirea lui Șerban Nicolae pentru că nu a fost de acord cu decizia de a-l sprijini pe Isărescu pentru un nou mandat! Toate deciziile din ultimele săptămâni nu fac nimic altceva decât să-i trădeze pe oamenii care ne-au votat! Faceți praf acest partid, asta faceți…”, scrie Pleșoianu pe Facebook.