Cutremur de 3,4 grade pe scara Richter în România
Un seism de suprafață, cu o magnitudine de 3,4 grade, a fost înregistrat în noaptea de luni spre marți în regiunea Muntenia, județul Ialomița.
Conform datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul s-a produs la ora locală 00:02, având o adâncime de doar 3 kilometri.
Epicentrul seismului a fost situat în apropierea orașului Slobozia, la 8 kilometri sud-est de acesta, și la distanțe de 85 de kilometri sud-est de Buzău și 91 de kilometri sud-vest de Brăila.
De la începutul anului 2024, România a înregistrat 17 cutremure cu magnitudini variind între 2,4 și 3,7 grade.
Cel mai puternic seism de până acum, în acest an, s-a produs pe 16 septembrie în județul Buzău, având o magnitudine de 5,4 grade.
Cutremur puternic în sudul Taiwanului
Un cutremur puternic de 6.0 grade pe scara Richter a zguduit sudul Taiwanului luni, conform U.S. Geological Survey.
Cutremurul a fost înregistrat în jurul orei 17:30, ora locală din Taiwan.
Administrația Centrală de Meteorologie din Taiwan (CWA) raportează că epicentrul a fost lângă județul Chiayi, în orașul Yujing, având o adâncime de 6 mile.
Cutremurul inițial a fost urmat de un seism de magnitudine 5.1.
Seismele au fost raportate în orașele Tainan și Kaohsiung, conform CWA.
Cutremur și în SUA
Un cutremur cu magnitudinea de 3.0 a lovit la est de granița Utah, lângă Little America, Wyoming, la ora 2:18 a.m. (ora standard a muntelui) duminică.
La 14 ore după eveniment, a fost raportat că a fost resimțit de o singură persoană care a făcut o sesizare pe site-ul U.S. Geological Survey.
Microscutremurul a avut loc la o adâncime de 2,1 mile sub suprafață. Nu au fost raportate daune sau victime în această zonă izolată.
Semnalele tăcute care ar putea ajuta la prezicerea cutremurelor
Un studiu revoluționar a descoperit un mecanism ascuns care ar putea explica modul în care se produc cutremurele, oferind informații despre mișcările lente și subtile care preced ruptele catastrofale.
Cercetătorii de la Universitatea Hebraică din Ierusalim, conduși de fizicianul Jay Fineberg, au identificat un mecanism necunoscut până acum care explică modul în care stresul se acumulează tăcut pe linii de falii de-a lungul timpului, ducând în final la ruptele violente pe care le experimentăm ca cutremure.
Această cercetare subliniază rolul critic al mișcărilor lente și subtile, sau mișcarea aseismică, care preced activitatea seismică, descoperind faza de tranziție care transformă stresul minor în eliberare catastrofală de energie.
Prin captarea dinamicii ascunse a liniilor de falii în detaliu remarcabil, această descoperire marchează un salt semnificativ înainte în abilitatea de a anticipa și răspunde acestor evenimente naturale puternice.
Preludiul invizibil al cutremurelor
Cutremurele sunt rezultatul plăcilor tectonice care se freacă una de cealaltă pe liniile de falii. De-a lungul timpului, stresul se acumulează pe măsură ce plăcile încearcă să se miște, dar frecarea le blochează în loc.
Acest stres nu dispare; se adună în secțiunile fragile ale faliilor, creând o presiune imensă până când atinge punctul de rupere. Fineberg descrie acest lucru ca pe un echilibru delicat și dinamic:
„Plăcile sunt tot mai stresate de forțele care încearcă să le miște, dar sunt blocate în partea fragilă a interfeței care le separă.”
„Procesul de fracturare nu se întâmplă dintr-o dată. Mai întâi, trebuie să se creeze o fisură,” a explicat Fineberg.
Această fisură apare într-o zonă pe care oamenii de știință o numesc zona de nucleare, o mică zonă unde falia începe să se slăbească.
Pe măsură ce această fisură inițială crește, ea se transformă în final într-o ruptură rapidă, eliberând stresul acumulat într-o explozie violentă de energie – ceea ce experimentăm ca un cutremur.
Spargerea codului: perspective din experimentele de laborator
Pentru a dezvălui misterul modului în care se produc cutremurele, Fineberg și echipa sa au recurs la experimente de laborator.
Aceștia au simulat condiții asemănătoare celor de pe falii folosind foi de plexiglas, un material termoplastic, pentru a imita dinamica plăcilor tectonice.
Prin aplicarea unor forțe de tăiere asupra plăcilor, au recreat stresul și mișcarea care au loc de-a lungul liniilor de falii.
„Materialul care compune plăcile de contact nu contează,” a subliniat Fineberg. „Același proces fizic va avea loc în ambele cazuri – arcul exploziv al plăcilor îndoite se va elibera în același mod.”
În aceste experimente, cercetătorii au observat o mișcare lentă, subtilă cunoscută sub numele de mișcare aseismică, în care stresul se propagă tăcut, fără a produce unde seismice.
Această mișcare lentă acționează ca un precursor al cutremurelor, dar tranziția de la mișcarea tăcută la o ruptură bruscă era anterior slab înțeleasă.
Fineberg și echipa sa au descoperit că fisura se comportă ca o zonă bidimensională, mai degrabă decât ca o linie unidimensională, așa cum se credea anterior. Pe măsură ce zona crește, energia necesară pentru a o extinde crește, întârziind ruperea.
În cele din urmă, zona ajunge la un punct critic în care se acumulează energie excesivă, declanșând ceea ce Fineberg a descris ca „mișcarea explozivă a fisurii.” Această tranziție marchează începutul unui eveniment seismic, în care stresul este eliberat rapid, producând mișcarea caracteristică cutremurelor.
Observarea dinamicii ascunse ale liniilor de falii
Ce face această cercetare deosebit de interesantă este abilitatea de a observa dinamicile ascunse ale liniilor de falii într-un mediu controlat.
„În laborator, putem urmări cum se desfășoară acest proces și putem asculta sunetele pe care le produce,” a explicat Fineberg.
Prin studierea acestor mișcări aseismice și a tranziției către rupere în detaliu, cercetătorii speră să identifice modele sau semnale care preced cutremurele.
Astfel de observații sunt aproape imposibile în linii de falii din realitate.
„Întrebarea este cum creează natura fisura care devine apoi un cutremur?” a spus Fineberg.
Deși faliile tectonice trec prin procese similare, acestea se desfășoară adesea pe perioade lungi, ceea ce face dificilă capturarea exactului moment al tranziției.
