Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului vine cu precizări de ultimă oră. Potrivit sursei citate, un cutremur s-a produs duminică, 30 ianuarie 2022, în România și s-a resimțit în mai multe orașe.
Seismul s-a produs la adâncimea de 142 de kilometri în zona seismică Vrancea, Buzău, arată sursa citată care precizează că acesta a avut loc la ora 05:11 (ora locală a României).
Seismul a avut magnitudinea 3,1 și s-a produs la adâncimea de 142 kilometri și s-a produs în apropierea oraşelor: 59km E de Brașov, 71km N de Ploiești, 121km S de Bacău, 125km N de București, 131km V de Brăila, 133km V de Galați, 139km NE de Pitești, 173km E de Sibiu, 189km N de Ruse, 204km SV de Iași, arată Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
De menționat este faptul că acesta este cel de-al treilea seism care se produce în România în ultima săptămână. Pe 26 ianuarie, un alt cutremur, cu o magnitudine mai mică a avut loc în țară.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 13.29 în județul Vrancea și a avut magnitudinea 2,9 și s-a produs la adâncimea de 109 kilometri.
Totodată, un alt seism a avut loc miercurea trecută. Potrivit sursei citate, a fost vorba despre un cutremur de suprafață care s-a produs în județul Ialomița și a avut magnitudinea 2,4.
Cutremure pe bandă rulantă în România
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, miercuri, la ora 08:31:27 (ora locală a României), s-a produs în Muntenia, Ialomița, un cutremur slab cu magnitudinea 2.4, la adâncimea de 15 kilometri.
Trebuie menționat faptul că, de la începutul anului și până în prezent au avut loc 16 cutremure în România, cel mai puternic fiind cutremurul produs în data de 16 ianuarie 2022 în zona seismică Vrancea cutremur cu magnitudinea 4.5, la adâncimea de 145 kilometri.
„În ziua de 16.01.2022, 15:43:12 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea EWS 4.5, la adâncimea de 145.813 km.
Cutremurul s-a produs la 63km E de Brasov, 94km SV de Bacau, 98km N de Ploiesti, 134km V de Galati, 137km NV de Braila, 153km N de Bucuresti, 159km NE de Pitesti, 174km E de Sibiu, 178km SV de Iasi, 218km N de Ruse” a precizat Institutul Național de Fizică a Pământului.
Totodată, anterior, în zona seismică Vrancea s-au produs alte trei cutremure, două în judeţul Buzău cu magnitudini de 3,7, respectiv 3,3, şi unul în judeţul Vrancea, de 3,5 pe Richter.