Un nou cutremur a avut loc în România. Seismul a fost unul slab, cu magnitudinea 3,3. Cutremurul s-a produs sâmbătă, la ora locală 0:47. El a avut loc în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea. Detalii pe acest subiect au venit de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Potrivit informațiilor oficiale, cutremurul a avut loc la o adâncime de 129 de kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 78 km est de Braşov, 87 km nord-est de Ploieşti, 108 km sud de Bacău, 113 km vest de Galaţi, 114 km vest de Brăila şi 137 km nord de Bucureşti.
În urmă cu o săptămână, un alt cutremur a lovit România. Este vorba despre un seism cu magnitudinea de 3,6, care s-a înregistrat în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Potrivit informațiilor, seismul s-a produs la ora 6.06 s-a produs în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 142 km.INFP a aratat că seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 71 km E de Brașov, 86 km NE de Ploiești, 106 km S de Bacău, 121 km V de Galați, 122 km V de Brăila, 138 km N de București, 157 km NE de Pitești, 185 km E de Sibiu, 188 km SV de Iași și 203km N de Ruse.
Cutremure în lanț pe tot globul
Cu doar câteva zile înaintea acestui seism produs în județul Buzău, un cutremur puternic s-a produs în Hawaii. Presa străină a arătat că seismul a avut o magnitudine de 6,2 grade pe scara Richter și a zguduit partea de sud a insulei. Pakistanul a fost zguduit și el de un seism. Oficialii locali au arătat, după producerea seismului, că del puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 200 au fost rănite.
În luna octombrie, în România au avut loc 21 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,6. Cel mai important seism din acest an s-a produs pe data de data de 26 mai şi a avut o magnitudine de 4,7 grade. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.