Decizie fără precendent a bancherilor elvețieni. Aceștia au decis să înghețe sume ale Vaticanului, cu multe zerouri în coadă, din cauza unei anchete privind o fraudă de proporții uriașe.
După o cerere de asistență legală, o primă serie de documente a fost trimisă în Vatican din Suedia, scria ziarul respectiv, citând un purtător de cuvânt suedez.
De asemenea, o sumă formată formată din milioane de franci elvețieni a fost înghețată în bănci elvețiene din cauza acestei cereri, a adăugat ziarul, citând o sursă bine informată.
Ziarul, citat de Bloomberg, raportează că Sfântul Scaun cercetează achiziționarea de acum 8 ani a proprietății imobiliare de lux. Aceasta se află în exclusivistul district londonez Chelsea.
O parte din bani provenea din donații ale credincioșilor
Anul trecut s-a aflat că o parte din banii investiți erau din donații ale credincioșilor catolici. De asemenea, NZZ am Sonntag spune că existau unele suspiciuni conform cărora banii fuseseră spălați în timpul achiziționării.
Procurorul general al Vaticanului cerceta acest caz încă din luna octombrie iar în luna noiembrie, Papa Francisc a etichetat acest caz în mod public drept un scandal, potrivit ziarului. Investiția de cel puțin 300 de milioane de franci elvețieni a fost făcută printr-o structură complicată, în care au fost implicate bănci elvețiene, precum Credit Suisse Group AG. Un reprezentant al Credit Suisse a declarat pentru NZZ am Sonntag că banca nu este ținta investigațiilor efectuate de către Vatican.