Probleme tot mai mari pentru guvernanţi, prinşi deja în greva profesorilor şi ameninţaţi cu proteste şi din partea altor categorii profesionale. Magistraţii au luat foc din cauza modificărilor anunţate în sistemul de pensii. Ce ameninţă acum aceştia că s-ar putea întâmpla în România în perioada imediat următoare?
Ar putea urma noi proteste în România! Motivul: proiectul privind pensiile de serviciu.
Modificările aduse legii pensiilor i-ar putea scoate în stradă pe magistraţi! Care sunt nemulţumirile acestora?
Magistraţii ameninţă cu proteste, în cazul în care Guvernul României nu retrage acest proiect, atrăgând atenţia că există un risc extrem de real al părăsirii sistemului de către profesionişti, asta în contextul în care accederea în magistratură se face în baza unor standarde profesionale tot mai reduse, potrivit Curţii de Apel Cluj.
Potrivit unui mesaj transmis de către Curtea de Apel Cluj şi instanţele arondate, coaliţia de guvernare ar trebui să renunţe urgent la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, iniţiativă care a fost modificată ulterior şi pentru a creşte vârsta de pensionare în sistem, prin amendamentele ce au trecut de Camera Deputaţilor.
Prin rezoluţia adoptată de către Curtea de Apel Cluj, condusă de judecătoarea Dana Gîrbovan, şi tribunalele şi judecătoriile de pe raza Curţii de Apel Cluj se cere ca modificările ce urmează să fie aduse pensiilor de serviciu să nu îi vizeze şi pe magistraţii aflaţi acum în activitate.
Dacă aceste modificări vor deveni totuşi realitate, atrag atenţia magistraţii clujeni, există un risc foarte mare ca cei mai experimentaţi magistraţi să părăsească sistemul: „Există riscul real al părăsirii sistemului de către cei mai buni și experimentați profesioniști, coroborat cu accederea în magistratură în baza unor standarde profesionale tot mai scăzute, cu consecințe dezastruoase pe termen scurt, mediu și lung, pentru actul de justiție”, potrivit luju.ro.
Comunicatul integral al Curţii de Apel Cluj referitor la pensiile de serviciu ale magistraţilor
„Pe data de 31 mai 2023, Adunarea generala a judecatorilor Curtii de Apel Cluj a hotarat cu unanimitate adoptarea unei rezolutii ce a fost comunicata Consiliului Superior al Magistraturii, Inaltei Curti de Casatie si Justitiei, Presedintelui Senatului si Camerei Deputatilor, prin care:
- Solicita ca orice solutie legislativa sa fie urmarea dialogului loial intre puterea judecatoreasca si cea legislativa, pentru gasirea unor rezolvari care respecta predictibilitatea, garantiile constitutionale si demnitatea statutului de judecator.
- Solicita ca modificarile legislative preconizate sa nu afecteze drepturile magistratilor aflati in functie si orice eventuala modificare a varstei de pensionare sa produca efecte exclusiv in privinta judecatorilor recrutati sub imperiul noilor reglementari ce trebuie, in mod imperativ, corelate cu ritmul imbunatatirii conditiilor de munca. Totodata, cuantumul pensiei de serviciu trebuie pastrat la nivelul garantat constitutional, in sensul standardelor internationale amintite.
- Solicita asigurarea resurselor materiale si umane necesare unei normale organizari a activitatii instantelor de judecata, in scopul respectarii drepturilor cetatenilor la un proces echitabil.
- Solicita Comisiei Europene si Guvernului Romaniei sa isi asume intreaga responsabilitate pentru starea grava in care au adus sistemul judiciar, aflat in plina criza de personal si expus, practic, destructurarii, prin astfel de masuri, cu efecte negative asupra apararii drepturilor persoanelor din Romania.
- In situatia in care propunerile de modificari legislative ce afecteaza statutul judecatorilor vor fi mentinute in continuare, se va convoca o noua adunare generala pentru ca, in functie de rezultatul discutiilor pe marginea acestui proiect, sa decida cu privire la luarea unor masuri concrete de protest.
- Sustin demersurile legale pe care le vor intreprinde personalul auxiliar de specialitate si personalul conex din instante fata de proiectul de lege privind pensiile de serviciu, inclusiv sub forma protestului.
O rezolutie similara a fost adoptata de Tribunalele si Judecatoriile din raza de competenta a Curtii de Apel Cluj.
Judecatorii Curtii de Apel Cluj si instantele arondate au subliniat ca modificarile intempestive aduse proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecatorilor, precum si iminenta adoptare a acestora, in mod total netransparent si cu incalcarea grava a principiului cooperarii loiale intre puterile statului, vor avea efecte dezastruoase asupra calitatii si eficientei actului de justitie, adancind cea mai grava criza de personal din perioada post-aderare, cu care se confrunta instantele si parchetele in prezent.
Judecatorii au evocat starea de criza acuta a resurselor umane, in conditiile in care 1.129 de posturi de judecator sunt deja vacante. Desi efortul suplimentar a fost preluat de cei ramasi in functie, cu consecinta directa a suprasolicitarii acestora, situatia de criza prelungita genereaza efecte negative directe asupra solutionarii in timp rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instantelor.
De asemenea, judecatorii au constat cu ingrijorare ca functia de judecator nu mai este atractiva pentru absolventii de varf ai facultatilor de drept, dat fiind ca, desi a scazut media necesara admiterii in magistratura la nota sase de la nota opt, locurile scoase la concurs raman partial neocupate (in 2022, de exemplu, din 580 locuri scoase la concurs, 141 au ramas neocupate).
In aceste conditii, in lipsa unei predictibilitati a carierei judecatorului si a elementelor specifice acesteia, care au fost concepute ca urmare a unui sistem vadit restrictiv de interdictii si incompatibilitati, exista riscul real al parasirii sistemului de catre cei mai buni si experimentati profesionisti, coroborat cu accederea in magistratura in baza unor standarde profesionale tot mai scazute, cu consecinte dezastruoase pe termen scurt, mediu si lung, pentru actul de justitie al carui destinatar este cetateanul.
Nu in ultimul rand, judecatorii au reamintit ca atat organizarea judiciara, cat si statutul judecatorilor sunt statornicite prin lege organica si beneficiaza de protectie constitutionala, iar reglementarea acestora tine de competenta nationala a statelor membre, nefiind admisibila deturnarea prin pacte politice utilizate, apoi, pentru a forta modificarea legilor,
‘Curtea de Apel Cluj, alaturi de toate celelalte instante din raza de competenta, in unanimitate, au adoptat pe data de 30 mai 2023, hotarari prin care solicita factorilor competenti sa opreasca asa zisa ‘reforma’ a pensiilor de serviciu, facuta fara nici un fel de studii de impact, ce va avea efecte dezastruoase asupra politicii de resurse umane si, in final, asupra calitatii si eficientei actului de justitie. Este inadmisibil si profund iresponsabil ca o astfel de reforma abrupta si irationala sa fie impusa in conditiile actuale de criza de personal, criza generata de instabilitatea acuta a statutului judecatorilor. De aceea, in mod absolut legitim, am cerut ferm stoparea asa zisei reforme, precum si ca orice eventuala modificare a conditiilor de pensionare sa produca efecte exclusiv in privinta judecatorilor recrutati sub imperiul noilor reglementari ce trebuie, in mod imperativ, corelate cu ritmul imbunatatirii conditiilor de munca’, a declarat doamna judecator Dana Girbovan, presedintele Curtii de Apel Cluj.
‘Modalitatea in care au fost facute aceste amendamente, prin negocieri complet netransparente cu Comisia Europena, si nu urmare a dialogului cu puterea judecatoreasca, asa cum impunea principiul cooperarii loiale, constituie un precedent periculos pentru independenta justitiei si, de aceea, inacceptabil. Jaloanele statutului judecatorilor sunt cele prevazute de Constitutia Romaniei si Curtea Constitutionala a Romaniei, si nu cele negociate politic la nivel guvernamental. Este important ca fiecare cetatean sa inteleaga consecintele unor astfel de demersuri intempestive pentru eficienta apararii drepturilor fundamentale. Prin hotararile adunarilor generale am aratat ca, judecatori fiind, avem dreptul si obligatia de a apara drepturile si libertatile cetatenesti, necesitate pe care ne vom stradui sa o implinim prin toate actiunile democratice, in acord cu locul si rolul Justitiei Romane, pentru a opri destructurarea acesteia’, a mai adaugat presedintele Curtii de Apel Cluj.”