Ce se va întâmpla dacă Legea Pensiilor nu va fi adoptată până la finalul acestei luni?
Vă amintim că termenul stabilit prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru intrarea în vigoare a noii Legi a Pensiilor este martie 2023.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a explicat joi, 16 martie 2023, ce se va întâmpla dacă Guvernul României nu va respecta acest termen limită.
„Momentan nu produce implicații asupra implementării PNRR. Jaloane/țintele pot fi considerate ratate atunci când atrag întârzieri ale cererii de plată sau imposibilitatea depunerii unei cereri.
Din momentul prevăzut în Decizia de Aprobare a PNRR și până la momentul aprobării cererii de plată, jaloanele rămân deschise, Comisia Europeană și statul membru fiind implicate într-un proces de validare a îndeplinirii lor.
În cazul în care Comisia (Europeană) stabilește că jaloanele și țintele nu sunt atinse, se suspendă plata integrală sau parțială a contribuției financiare. Chiar și atunci, suspendarea se poate revoca, în cazul în care statul membru în cauză a luat măsurile necesare pe care CE le solicită”, a transmis, joi, instituția respectivă.
Cum vor fi recalculate pensiilor românilor?
Directorul Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat, joi, că nicio pensie nu va scădea după recalculare.
„Nicio pensie nu va scădea, noi asta urmărim prin recalculare, să eliminăm aceste inechități, nu să le amplificăm, dimpotrivă, pentru că există în momentul de față în plată pensionari care au aceeași perioadă contributivă, aceeași vechime în muncă, dar faptul că au ieșit în perioade diferite de timp la pensie, pe acte normative care erau în vigoare la acea dată există cuantumuri diferite în plată.
Noi trebuie să oferim acest act normativ ca să fie adoptat, dar de intrat în vigoare probabil că va intra în anul 2024”, a spus acesta.
Recalcularea pensiilor este posibilă în baza unor documente pe care solicitanții trebuie să le prezinte funcționarilor de la casele teritoriale de pensii publice. Recalcularea pensiilor se poate face în cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă.
Mai pot beneficia de această procedură și cei care au mai lucrat după ce au împlinit vârsta de pensionare, amânând ieșirea la pensie peste vârsta stabilită prin lege. Dacă se consideră nedreptățiți, de valoarea veniturilor ce li s-au stabilit, aceștia pot solicita o recalculare a drepturilor de pensie.
Condițiile în care se va recalcula pensia
Potrivit legii, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se recalculează în următoarele situaţii:
În primul rând, acest lucru este posibil prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea pensiei.
În al doilea rând, pensia poate fi recalculată prin valorificarea stagiilor de cotizare realizate după pensionare.
O altă situație în care se poate recalcula pensia este cea în care solicitantul depune documente suplimentare, care nu există la dosarul de pensie, dar care influențează cuantumul drepturilor de pensie.
Conform reglementărilor legale în vigoare, pensia recalculată se va acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea. Deci, chiar dacă procesul va dura mai multă vreme, iar decizia cu noua pensie va fi eliberată după mai multe luni, pensionarii își vor primi drepturile retroactive. Daniel Baciu a precizat, însă că abia în 2024, românii ar putea primi noile pensii, după recalculare.