Marius Budăi declară că cei care au scris PNRR au vrut ca românii să fie săraci pentru următorii 50 de ani. Acesta susţine eliminarea din PNRR a procentului de 9,4% din PIB pentru pensii.

„Eu am primit o întrebare de la Comisia Europeană. „Domnule, ce ați avut în cap când ați scris acest procent și de ce până în 2070? Că noi nu înțelegem”. Din păcate le-am spus că nici eu nu înțeleg. Vedeți dumneavoastră, și acum nu că vorbim de 9,4. Putem spune 9,1 sau 18,9 sau 15 sau oricât vreți dumneavoastră.

Însă eu am studiat toate legislațiile din toate statele membre și toate PNRR-urile din statele membre ale Uniunii Europene. Niciun stat membru nu și-a impus o asemenea plafonare”, a spus Marius Budăi la Antena 3 CNN.

Mai săraci decât media UE

Conform ministrului Muncii, media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% şi 13%.

„Întrebarea ar putea continua. Domnule, de ce tu, ca și guvernant la acest moment, știind că în Uniunea Europeană 12,5-13 este media cu plata pensiilor din PIB în statele din Uniunea Europeană, tu îţi dorești ca țara ta să fie mai săracă, ca seniorii tăi să fie mai săraci cu 3% ca media Uniunii Europene?

Doar dacă îi urăști, din punctul meu de vedere, poți să faci așa ceva, că altfel nu văd de ce să pui o asemenea plafonare.

Deci, niciun PNRR nu și-a propus să plafoneze așa ceva, să treacă vreun procent anume și nicio legislație a unor state membre nu cuprinde așa ceva”, a declarat ministrul Muncii.

„Până în 2070 trebuie să fim săraci. Că așa au considerat unii la acel moment”, a declarat oficialul Guvernului.

Salariul minim va crește din nou la anul

În ce privește posibilitatea ca salariul minim să ajungă până la 3.500 lei de la 1 ianuarie 2024, social-democratul a precizat că va exista o creştere, posibil la începutul anului viitor, însă a adăugat că se fereşte să dea o cifră înainte de a exista discuţii în coaliţie şi cu partenerii sociali.

Întrebat care variantă este probabilă, cea de creştere a salariului minim până la 3.500 lei la mijlocul acestui an sau o majorare de la 3.000 la 4.000 lei din ianuarie 2024, ministrul Marius Budăi a spus:

„Din păcate, nu suntem într-o perioadă în care să dăm mesaje extrem de clare fără a greşi şi eu o să mă feresc să fac acest lucru. Anul acesta, la 1 ianuarie a fost un salt mare de 450 lei pentru salariul minim. A înţeles şi Guvernul să participe la acest salt şi 200 lei nu sunt taxaţi” a mai spus Budăi.