Probleme mari pentru Donald Trump. Președintele american este acuzat de abuz de putere, iar procedura de destituire a acestuia a fost declanșată de Camera Reprezentanților. Democrații sunt cei care doresc înlăturarea șefului SUA din funcție. Anunțul a fost făcută de Nancy Pelosi. "Nimeni nu este mai presus de lege", a spus aceasta.
Donald Trump a replicat că este vorba despre o hărțuire prezidențială și că ar fi vorba despre o vânătoare de vrăjitoare. Reacția a venit pe Twitter, așa cum ne-a obișnuit.
Președintele american este acuzat că ar fi exercitat presiuni la adresa președintelui din Ucraina să demareze o anchetă împotriva lui Joe Biden și a fiului său, contracandidatul lui Donald Trump la alegerile prezidențiale.
Trump a subliniat că va face publică întreaga conversație pe care a avut-o cu președintele din Ucraina și a negat acuzațile. Acesta a spus și că democrații nici măcar nu au citit transcriptul și deja au demarat procedura de destituire.
Scena politică americană va fi într-un moment de fierbere în perioada următoare. Chiar dacă o destituire presupune multe elemente și probabil nu se va ajunge până acolo, situația va fi una delicată pentru Donald Trump, care va ocupa prima pagină a ziarelor de pe mapamond. Nu trebuie uitat că republicanii au totuși majoritate în Senat, iar poziționarea lor este capitală pentru viitorul actualului președinte.