Politicianul indian Atiq Ahmed, care se afla sub escorta poliţiei şi se confrunta cu acuzaţii de crimă şi agresiune, vorbea cu jurnaliştii în momentul în care mai multe focuri de armă au fost trase aproape de capul său.
În tragicul eveniment a fost implicat și fratele său, conform informațiilor publicate de BBC.
Polițiștii au fost de-a dreptul șocați
Informațiile publicate de presa locală arată că trei bărbaţi care susţinuseră că sunt jurnalişti s-au predat rapid şi au fost luaţi în custodie, după ce au fost trase mai multe focuri de armă.
Amintim că fiul adolescent al lui Ahmed a fost împuşcat de poliţie cu câteva zile mai devreme. Politicianul susţinuse anterior că poliţia îi ameninţa viaţa. Potrivit sursei menționate, videoclipul îi arăta pe Ahmed şi fratele său, Ashraf, vorbind cu jurnaliştii în drum spre un control medical la un spital din apropiere.
Scena cumplită a avut loc în doar câteva secunde, iar polițiștii au fost de-a dreptul șocați. În filmare, Ahmed este întrebat dacă a participat la înmormântarea fiului său.
„Nu ne-au luat, aşa că nu ne-am dus”, au fost ultimele sale cuvinte.
Cei trei bărbaţi care se dădeau drept jurnalişti s-au predat la scurt timp după împuşcătură, potrivit informațiilor publicate de presa locală. Un poliţist şi un jurnalist au fost răniţi la faţa locului.
Amintim că fiul adolescent al lui Atiq Ahmed, Asad, şi un alt bărbat, căutaţi în legătură cu un caz de crimă, au fost ucişi de poliţie la începutul acestei săptămâni în ceea ce a fost descris drept un schimb de focuri.
Ahmed şi fratele său se aflau în custodia poliţiei
Amintim că Ahmed şi fratele său se aflau în custodia poliţiei din India şi fuseseră duşi la Prayagraj din Uttar Pradesh, unde acesta se confrunta cu acuzaţii de crimă şi agresiune.
A fost închis în 2019 după ce a fost condamnat pentru răpire. Curtea Supremă a Indiei a refuzat luna trecută să-i asculte petiţia în care el susţinea că poliţia îi ameninţa viaţa.
Sursa menționată notează că Uttar Pradesh este guvernat de BJP-ul naţionalist hindus, iar partidele de opoziţie au criticat crimele drept o problemă de securitate.
#BREAKING – Shooters of Atiq and Ashraf caught on camera. WATCH. @RoyPranesh with more on the incident.#AtiqAhmed #AshrafAhmed #Prayagraj pic.twitter.com/jFwGnIOj55
— TIMES NOW (@TimesNow) April 15, 2023