Ed Henry, un prezentator vedetă al postului Fox News, a fost concediat în urma unei anchete care a fost demarată în baza unor acuzaţii de comportament inadecvat, informează DPA, conform Agerpres.
CEO-ul Fox News, Suzanne Scott, a anunţat concedierea jurnalistului Ed Henry printr-un e-mail intern adresat miercuri angajaţilor acestui post de televiziune.
Potrivit acelui e-mail, postul Fox News a primit o plângere pe 25 iunie de la avocatul unei foste angajate, care a descris un comportament „intenţionat inadecvat la locul de muncă, în urmă cu mai mulţi ani”. O firmă independentă de avocatură a fost aleasă pentru a investiga acuzaţia. „În baza descoperirilor făcute prin acea investigaţie, Ed a fost concediat”, a precizat Suzanne Scott.
Ed Henry, în vârstă de 48 de ani, a fost coprezentator al emisiunii „America’s Newsroom” alături de Sandra Smith. El s-a alăturat postului Fox News în 2011, după o perioadă petrecută la CNN. Henry a fost şi preşedintele Asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă.
Numele angajatei care a depus plângere nu a fost dezvăluit
Reprezentanţii Fox News nu au dezvăluit numele angajatei care a depus plângerea. Douglas Wigdor, un avocat care s-a ocupat de multe procese de hărţuire şi discriminare rasială împotriva acestei reţele de televiziune, a confirmat faptul că o reprezintă în instanţă pe această femeie.
Fox News a adoptat o strategie agresivă pentru a reacţiona la genul acesta de plângeri, după ce şi-a restructurat complet departamentul de Resurse Umane în 2017. Această reţea de televiziune prin cablu a devenit una dintre „zonele fierbinţi” din industria mass-media în timpul mişcării #MeToo, după ce fondatorul şi directorul ei executiv Roger Ailes a fost concediat pentru hărţuirea mai multor angajate, inclusiv a prezentatoarei vedetă Gretchen Carlson, care a primit apoi compensaţii de 20 de milioane de dolari în urma unei înţelegeri în instanţă.
Foştii prezentatori Bill O’Reilly şi Eric Bolling şi corespondentul James Rosen se numără de asemenea printre jurnaliştii vedetă ai postului Fox News care au fost concediaţi în urma unor astfel de acuzaţii.
„Grupul Fox News Media interzice orice formă de hărţuire, comportament inadecvat şi discriminare. Vom continua să depunem eforturi pentru a asigura un spaţiu de muncă care să fie sigur pentru toţi angajaţii noştri”, a adăugat Suzanne Scott.