Celebrul jucător de tenis sârb Novak Djokovic a depus o plângere penală împotriva autoritățile australiene deoarece i-au anulat viza și l-au expulzat din țară. Decizia surprinzătoare a Australiei s-a transformat într-un adevărat incident diplomatic.

Conform unei surse judiciare, un magistrat din Melbourne, Anthony Kelly, va trebui să examineze plângerea sportivului sârb. Momentan, Novak Djokovic este reţinut de serviciile de imigrare din Melbourne. Acesta a fost reținut de autoritățile australiene încă de la sosirea sa de miercuri seară. Acesta intenționa să participe la Openul Australiei.

Scandal diplomatic între Novak Djokovic și Australia

Întreaga situație neașteptată s-a transformat într-un incident diplomatic între celebrul tenismen și Australia. Recent, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat Australia de „rău tratament” faţă de campionul mondial.

Preşedintele Serbiei a anunțat public că a discutat la telefon cu Novak Djokovic şi a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Toată Serbia că este cu el (Djokovic) şi că autorităţile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat”, a scris Aleksandar Vucic pe Instagram.

Croatul Goran Ivanisevic, antrenorul celebrului sportiv, a publicat pe Instagram o fotografie cu el şi alţi oameni din echipă când aşteptau în aeroport, în timp ce Djokovic era chestionat de serviciile de imigrare.

Novak Djokovic, probleme cu viza

Marți, 4 ianuarie, jucătorul de tenis a primit o derogare medicală pentru a participa la Openul Australiei, însă miercuri, 5 ianuarie, acesta a fost blocat pe aeroportul din Melbourne din cauza unei probleme cu viza.

Conform jurnaliștilor australieni, sportivul, care a câştigat de nouă ori turneul Australian Open, nu ar fi completat formularul corect pentru tipul de viză pe care l-a cerut. Aparent, sportivul a încercat să intre în ţară cu o viză de muncă ce „necesita acordul Guvernului din Victoria”, conform The Australian. Miercuri, Jaala Pulford, ministrul Sportului din Victoria, a afirmat că statul său a refuzat această cerere.

Novak Djokovic, amenințat de premierul Australiei

Federaţia australiană de tenis (TA), care a organizat turneul Australian Open, a confirmat că Djokovic a primit o „derogare medicală” pentru a putea juca primul Grand Slam din 2022 (17-30 ianuarie). Această derogare medicală, a cărei motivări nu a fost explicată, a stârnit diverse critici în lumea sportului și în politică.

Miercuri, premierul australian Scott Morrison a avertizat că îi va cere lui Novak Djokovic să prezinte dovada că derogarea medicală pe care a primit-o pentru a participa la Openul Australiei este justificată, altfel acesta va fi trimis înapoi în Serbia.

„Ar fi cu siguranţă util dacă Novak ar explica condiţiile în care a solicitat şi a obţinut o derogare. Îl încurajez să vorbească despre asta cu comunitatea. Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă în ultimii doi ani şi aş aprecia câteva răspunsuri la asta.”, a spus președintele Federației de tenis din Australia.

De asemenea, Novak Djokovic nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat împotriva Covid-19, ceea ce a lăsat să planeze îndoiala privind participarea sa la Australian Open.