Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține trimiterea suplimentară de armament către Ucraina.
„Poate părea un paradox, dar sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai scurtă cale către pace”, a declarat politicianul norvegian într-un interviu de sfârşit de an acordat dpa.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, trebuie convins că nu-şi va atinge obiectivul de a prelua controlul asupra Ucrainei, a apreciat el.
Jens Stoltenberg: Ar putea exista o soluţie de pace negociată
Stoltenberg a continuat spunând că, apoi, ar putea exista „o soluţie de pace negociată, care să asigure că Ucraina se impune drept un stat democratic şi independent”.
Secretarul general al NATO nu s-a sfiit să spună că, în opinia sa, atacurile recente ale ucrainenilor asupra unor ţinte militare din Rusia sunt perfect legitime.
„Fiecare ţară are dreptul să se apere – la fel şi Ucraina„, a spus Stoltenberg, adăugând că atacurile ucrainene trebuie privite în context.
Care context include atacuri ruse masive asupra infrastructurii civile, menite să-i priveze pe ucraineni de apă, căldură şi electricitate în plină iarnă, a explicat el.
NATO discută cu Ucraina despre furnizarea de rachete cu rază medie
În privinţa oportunităţii de a furniza Ucrainei rachete cu rază medie de acţiune, Stoltenberg a declarat că există „un dialog în desfăşurare între aliaţi şi Ucraina cu privire la anumite tipuri de sisteme” de rachete.
El a menţionat totodată că aliaţii NATO au furnizat Ucrainei în trecut sisteme de arme cu rază lungă de acţiune. De exemplu, lansatoarele de rachete HIMARS, artilerie cu rază lungă de acţiune şi drone, a declarat Stoltenberg.
Strategia de escaladare ale Statelor Unite ale Americii în confruntarea cu Rusia
Pe data de 24 decembrie, organizația non-guvernamentală RAND a lansat un raport în legătură cu strategia de escaladare ale Statelor Unite ale Americii în confruntarea cu Rusia. Potrivit acestui raport, Washington-ul are obiectivul de „a pedepsi” și de „a descuraja” Federația Rusă să folosească arme nucleare, astfel încât NATO și Rusia să nu intre într-un conflict militar direct.
Autorii analizei sunt de părere că Rusia ar putea lansa un atac non-nuclear împotriva țărilor europene care fac parte din NATO sau împotriva obiectivelor militare ale SUA și ale Alianței, inclusiv cele din spațiu.
Scenariul de escaladare ar avea trei acte: un atac ipotetic al Federației Ruse asupra unei țări NATO; reacția Statelor Unite ale Americii; reacția Moscovei la adresa Washingtonului.
„Scopul politicii de război a SUA până acum a fost evitarea unui război între NATO și Rusia. Un atac limitat al Rusiei asupra NATO nu anulează acest obiectiv”, a scris autorul articolului.