Cutremur la granița cu România! Vladimir Putin a dat ordinul. Se întâmplă la zeci de kilometri de noi

Vladimir Putin

Sursa: Dreamstime

Vladimir Putin tocmai a dat ordinul! Armata rusă a desfășurat mai multe sisteme de apărare la zeci de km de România.

Cutremur la granița cu România! Vladimir Putin a dat ordinul. Se întâmplă la zeci de km de noi

Mai precis, armata rusă şi-a întărit poziţiile pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, desfășurând mai multe sisteme de apărare. Cele mai recente imagini prin satelit cu această insulă din largul coastelor ucrainene şi române permit să se distingă diferite sisteme de apărare sol-aer.

Totodată, ruşii au instalat astfel de sisteme şi pe navele poziţionate în apropiere, pentru a-şi întări şi mai mult poziţiile. Acest lucru sugerează că Rusia nu intenţionează să abandoneze uşor acest punct strategic, în pofida noilor sisteme de artilerie şi tiruri de rachete ucrainene, conform informațiilor transmise de afp.com

Ruşii au desfăşurat pe insulă mai multe sisteme antiaeriene

„Ruşii au desfăşurat pe insulă mai multe sisteme antiaeriene ce acoperă diferite spectre de ameninţări: SA-13, Panţir, Tor, tunuri antiaeriene ZU-23-2”, precizează cercetătorul francez Pierre Grasser, specialist în apărare rusă, asociat laboratorului Sirice de la Sorbona.

„Ei şi-au consolidat recent poziţia, desfăşurând diferite sisteme sol-aer, pe insulă şi pe navele poziţionate în jurul insulei. Strategic, aceasta are sens, chiar şi în faţa noilor mijloace ale Ucrainei, precum tunuri autopropulsate Caesar şi lansatoare multiple de rachete Himars”, a explicat o sursă militară franceză.

Ţările occidentale i-au furnizat Ucrainei mai multe sisteme de artilerie mobilă ce ar permite teoretic să se întreprindă lovituri dinspre coastele situate la circa 30 de kilometri, printre care tunuri franceze Caesar, dar mai ales lansatoare de rachete multiple Himars date de americani şi care în prezent de află undeva între Europa de Vest şi Ucraina.

„Ne aşteptăm ca aceste sisteme să participe curând la lupte şi suntem angajaţi să continuăm să alimentăm fluxul de muniţii”, a declarat săptămâna aceasta subsecretarul american al apărării, Colin Kahl, conform sursei menționate.

Militarii ruşi sunt acolo în special pentru a contracara desfăşurarea de comandouri ucrainene

Sistemele antiaeriene desfăşurate în prezent de ruşi „nu vor putea intercepta rachetele ghidate trase de Himars, acest lucru este cert”, apreciază Grasser, adăugând totodată că „aceste sisteme sunt toate mobile şi prin urmare ruşii ar putea face ceea ce fac foarte bine ucrainenii de la începutul războiului: să le deplaseze imediat ce percep o ameninţare iminentă”.

Militarii ruşi „sunt acolo în special pentru a contracara desfăşurarea de comandouri ucrainene” pe Insula Șerpilor, explică Grasser, amintind că armata ucraineană a încercat deja să facă acest lucru cel puţin o dată, în noaptea de 7 spre 8 mai. Totuși, comandourile au fost decimate, a amintit acesta.