Franţa şi Germania se alătură procesului pornit împotriva Ungariei din cauza unei legi considerată homofobă
Franţa şi Germania s-au alăturat acţiunii judiciare pe care Comisia Europeană (CE) a declanşat-o împotriva Ungariei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cazul legii pentru protecţia minorilor, despre care Bruxelles-ul consideră că este homofobă și că încalcă „drepturile fundamentale şi valorile europene” pentru că interzice existența informațiilor despre homosexualitate în unitățile de învățământ.
În total, 15 state membre UE s-au asociat acestei acţiuni a Comisiei Europene, susţinută şi de Parlamentul European (PE): Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Irlanda, Malta, Danemarca, Portugalia, Spania, Suedia, Slovenia, Grecia, Finlanda, Franţa şi Germania.
Finlanda s-a alăturat acestui demers imediat după ce Ungaria i-a ratificat aderarea la NATO, atitudine taxată de Guvernul de la Budapesta ca fiind lipsită de onestitate.
„Prietenii noştri finlandezi mai au multe de învăţat în materie de onoare. Să cerşeşti până obţii ceva, apoi să întorci imediat spatele nu este un comportament onorabil”, a spus Tamas Menczer, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria.
„15 state membre şi Parlamentul European, instituţie a poporului european, se poziţionează clar de partea libertăţii”, s-a bucurat eurodeputatul francez Pierre Karleskind, membru al grupului Renew Europe şi vicepreşedinte al intergrupului LGBTI din Parlamentul European.
Legea pentru protecția minorilor din Ungaria a fost catalogată de președintele Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, drept „o ruşine”.
„Pentru noi este clar: legea ungară încalcă legislaţia UE, drepturile fundamentale şi valorile europene. Aducem Ungaria în faţa CJUE şi acum îi revine tribunalului să se pronunţe”, a explicat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Viktor Orban a acuzat PE și CE că vor să lase organizaţiile LGBTQ în şcolile din Ungaria
În replică, premierul Ungariei, Viktor Orban, a explicat că această lege nu va afecta drepturile persoanelor LGBT pentru că ea „nu priveşte homosexualii, ea priveşte modul în care părinţii doresc să facă educaţia sexuală a copiilor lor”, după care a acuzat Parlamentul European şi Comisia Europeană că vor „ca Ungaria să lase activiştii şi organizaţiile LGBTQ în şcoli şi grădiniţe”.
Potrivit agenției de presă AFP, această lege a fost adoptată în anul 2021 și prevede ca „pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani”.