Fiul unui important guvernator din Rusia a fost arestat în Italia
Guvernul de la Moscova a confirmat joi, 20 octombrie 2022, arestarea în Italia a lui Artiom Us, fiul guvernatorului regiunii Krasnoarsk din Siberia. Ambasada Rusiei la Roma a precizat că Artiom Us a fost reţinut luni, 17 octombrie 2022, pe aeroportul Malpensa din Milano, la cererea Statelor Unite ale Americii.
Artiom Us este suspectat că ar fi fost implicat în vânzarea ilegală de tehnologii americane către Rusia, într-un dosar în care justiţia americană a inculpat, săptămâna trecută, circa zece persoane. Guvernul de la Washington susţine ferm că unele din tehnologiile americane vândute ilegal în Rusia au fost utilizate pe câmpul de luptă din Ucraina.
Potrivit acuzării, Artiom Us, împreună cu alţi patru cetăţeni ruşi şi doi brokeri venezueleni din domeniul petrolier, a cumpărat din Statele Unite ale Americii componente electronice pentru avioane, radare şi rachete, pe care le-a revândut unor firme ruseşti producătoare de armament, încălcând astfel sancţiunile în vigoare împotriva Rusiei.
Reţeaua a folosit aceeaşi firmă paravan pentru a transfera milioane de barili de petrol din Venezuela către Rusia şi China.
Aleksandr Us, tatăl lui, a scris pe contul său de Telegram că „este evident caracterul politic al acestor acuzaţii”. Arestările au avut loc în timp ce Rusia și SUA negociază schimbul unor deţinuţi, printre care baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată în Rusia la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri.
Un alt suspect în acelaşi dosar este Iuri Urehov, care a fost arestat luni în Germania, conform Departamentului Justiţiei de la Washington, care a cerut extrădarea lui în SUA, relatează agenția de presă AFP.
SUA spune că alianța dintre Rusia și Iran reprezintă o amenințare profundă pentru întreaga lume
Aceasta nu este singura problemă dintre SUA și Rusia. După ce Rusia și Iran au fost acuzate că au colaborat pentru furnizarea dronelor iranieine către armata rusă, cu scopul de a ataca Ucraina, SUA a anunțat că va trage la răspundere atât Moscova, cât și Teheranul.
Mai precis, SUA se pregătesc să ia măsuri practice şi drastice pentru a împiedica vânzarea de drone militare și rachete iraniene către Rusia, a afirmat, marţi, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel. Potrivit spuselor sale, autoritățile american dispun de o serie de instrumente pentru a trage la răspundere atât Moscova, cât şi Teheranul.
În cadrul unui briefing de presă, Vedant Patel a spus că astfel de măsuri ar putea include sancţiuni şi controale la export.
„Vom continua să luăm măsuri practice şi agresive pentru a îngreuna vânzările de arme, inclusiv sancţiuni, acţiuni de control al exporturilor împotriva oricăror entităţi implicate. Aprofundarea de către Rusia a unei alianţe cu Iranul este un lucru pe care întreaga lume, în special cei din regiune, ar trebui să o considere o ameninţare profundă”, a afirmat el, relatează agenția de presă Reuters.