Trei persoane de la vârful Poliţiei, printre care chiar şeful Poliţiei Române, s-ar afla într-o situaţie extrem de delicată, după ce membrii clanului Duduianu i-ar fi înregistrat pe ascuns, la o întâlnire de taină, ce a avut loc înainte de înmormântarea lui Emi Pian.
Forţele speciale ale Poliţiei şi Jandarmeriei au descins miercuri la mai multe locuinţe ale clanului Duduianu din Bucureşti şi Ilfov, în ancheta pornită în urma uciderii lui Emi Pian.
Se pare însă că percheziţii ar fi avut şi un scop ascuns: şefii Poliţiei Române şi Poliţiei Capitalei se tem că au fost înregistraţi pe ascuns de un membru al clanului, în timpul unei întâlniri, şi încearcă acum să recupereze înregistrarea.
Sâmbătă noaptea, cu câteva ore înaintea funeraliilor lui Emi Pian, câţiva dintre membrii clanului s-ar fi întâlnit cu Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, și un ofițer superior de la o secție din Sectorul 5, zonă unde locuiesc capii familiei lui Emi Pian, scrie Libertatea.
“Întrevederea s-a produs noaptea, într-o biserică din Sectorul 5, deschisă special pentru această discuție. Problema e că Duduienii au înregistrat audio, pe blat, tot dialogul și-i au acum la mână pe Vasilescu, Berechet și pe celălalt polițist, care-i rugau să nu vină multă lume, să nu se producă haos și alte probleme”, ar fi declarat surse despre respectiva întâlnire.
O copie a înregistrării ar fi ajuns deja şi la avocatul Duduienilor; membrii clanului neagă toată întâmplarea
Unul dintre membrii clanului, Valentin Duduianu, a negat că ar fi existat o astfel de întâlnire şi implicit că ar exista o înregistrare cu capii Poliţiei: “Este o aberație! Nu a existat nicio întâlnire între membrii familiei mele și reprezentanți ai conducerii Poliției Române. Nu știu de unde a ieșit această informație. Noi eram ocupați cu priveghiul.”
Totuşi, surse apropiate de acest caz spun că oamenii legii ar fi confiscat zeci de telefoane şi stick-uri de memorie la percheziţiile de miercuri, tocmai în încercarea de a găsi înregistrarea compromiţătoare. Totuşi, o copie a acesteia se pare că a ajuns deja şi la avocatul clanului Duduianu.
“Dacă iese public tot ce-au vorbit acolo și cum au vorbit e jale! Îi compromit total. Adică au ajuns cei mai importanți oameni din Poliție să se roage personal de interlopi să respecte legea?
Iar acum sunt disperați să găsească înregistrarea respectivă la Duduieni. N-au însă cum s-o mai facă, după atâtea zile. Oricum, știu că o copie se află deja în posesia unui avocat al clanului.
La capitolul arme nu au ce să mai caute, fiindcă le-au găsit deja încă din noaptea crimei”, ar mai fi declarat surse pentru Libertatea.