Oficialii locali au declarat că în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,7 care s-a produs, joi dimineaţa, în sudul Pakistanului, cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 200 au fost rănite.

″Primim informaţii că 20 de persoane au fost murit în urma cutremurului. Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare″⁣, a declarat pentru AFP ministrul de Interne al provinciei Baluchistan, Zia ullah Langau, adăugând că ″⁣peste 200 de persoane au fost rănite⁣. Multe persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii clădirilor, a spus acesta. Printre morţi se află o femeie şi şase copii.

Cutremur la adâncime de 20 km

Cutremurul, cu magnitudinea 5,7 s-a produs la o adâncime de 20 km, vineri la 22:01 GMT (joi, ora locală 03:01), potrivit Institutului seismologic american.

Cel mai puternic cutremur din ultimele zile din România

Și în România a fost recent un cutremur. Este vorba despre un seism care s-a înregistrat marţi dimineaţă, la ora locală 06:40:22. Cutremurul s-a produs în Zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.

A fost un cutremur slab, cu magnitudinea ml 3.2, ce a avut epicentrul la o adâncime de 139 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (infp.ro).

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe, mai transmite INFP:

  • 71km E de Braşov,
  • 86km NE de Ploieşti,
  • 107km S de Bacău,
  • 120km V de Galaţi,
  • 121km V de Brăila,
  • 138km N de Bucureşti,
  • 157km NE de Piteşti,
  • 185km E de Sibiu,
  • 188km SV de Iaşi,
  • 202km N de Ruse.