Marea Britanie a recunoscut că dorește să revină asupra anumitor angajamente asumate la ieșirea din Uniunea Europeană, încălcând dreptul internațional şi expunându-se unor "consecințe grave" din partea Bruxelles-ului.
Dorința britanică de a revizui anumite părți ale acordului care guvernează ieșirea din UE de la sfârșitul lunii ianuarie, dezvăluită luni de „Financial Times”, i-a surprins pe europeni. Aceştia au reamintit Londrei obligațiile asumate și au avertizat cu privire la o lovitură dată „încrederii”, care ar afecta negocierile în curs, transmite Le Vif.
„Orice încercare a Regatului Unit de a submina acordul ar avea consecințe grave”, a avertizat președintele Parlamentului European, David Sassoli.
Întrebat de parlamentari cu privire la revizuirile pe care guvernul intenționează să le introducă miercuri, secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, a recunoscut anterior că „acest lucru încalcă dreptul internațional într-un mod foarte specific și limitat”.
Guvernul intenționează să modifice protocolul care prevede aranjamente vamale speciale pentru Irlanda de Nord.
Acest text își propune să garanteze absența unei frontiere fizice între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, membră a UE, și să evite recrudescenţa tensiunilor în această regiune, însângerată de trei decenii de „tulburări” până la semnarea ”Acordului de pace din Vinerea Mare” în 1998.
Această revizuire vizează să se asigure că „oamenii și întreprinderile din Irlanda de Nord au acces nestingherit la întreaga piață britanică”, a explicat Brandon Lewis.
Această schimbare a enervat multă lume, inclusiv pe teritoriul britanic, chiar și pe fostul prim-ministru Theresa May, care demisionase după ce se împiedicase de problema Irlandei de Nord în negocierile privind Brexit. În fața parlamentarilor, ea l-a întrebat pe domnul Lewis cum guvernul își poate asigura viitorii parteneri internaționali că își va respecta angajamentele.
Potrivit „Financial Times”, directorul serviciilor juridice al guvernului britanic, Jonathan Jones, a demisionat din cauza acestei revizuiri.
Londra se mulțumește cu un „no deal”
Marea Britanie a părăsit oficial UE pe 31 ianuarie, la aproape patru ani după un referendum important care marca sfârșitul a 46 de ani de mariaj furtunos. Dar ţara rămâne guvernată de reglementările europene până la sfârșitul lunii decembrie, o perioadă de tranziție în care cele două părți încearcă să încheie un acord de liber schimb.
În acest climat tensionat, a opta sesiune de negocieri s-a deschis marți şi se va încheia joi. Înainte de începerea sa, negociatorul britanic David Frost a cerut Uniunii Europene să „fie mai realistă cu privire la statutul de țară independentă” al Regatului Unit.
„Nu ne putem permite să trecem din nou la aceleași lucruri” după „şase luni de dialog”, a declarat el într-un comunicat.
Negocierile se poticnesc în special cu privire la chestiunea pescuitului și a condițiilor de concurență loială. Timpul presează, Bruxelles-ul dorind un acord până la sfârșitul lunii octombrie pentru a permite o ratificare în timp util.
La rândul său, premierul Boris Johnson a avertizat că, în lipsa unui compromis la summitul european din 15 octombrie, se va mulțumi cu un „no deal”, în ciuda riscurilor de daune economice într-o perioadă de criză istorică provocată de pandemia noului coronavirus.
Luni, el chiar a spus că acest lucru va reprezenta „un rezultat bun” care va permite Regatului Unit să „prospere”, deoarece ar avea „libertatea de a încheia acorduri comerciale cu toate țările lumii”.
La Canal 5, liderul opoziției laburiste, Keir Starmer, l-a îndemnat să „obțină un acord” pentru „a merge mai departe” și a se concentra asupra abordării pandemiei.
De asemenea, comunitatea de afaceri se arată tot mai îngrijorată, iar lira sterlină era în scădere marţi, a doua zi consecutiv.
Încălcarea angajamentelor luate periclitează pacea în Irlanda de Nord ar putea afecta și negocierile Marii Britanii cu alte țări, în principal cu Statele Unite cu care Londra dorește să ajungă la un acord comercial ambițios până la sfârșitul acestui an.