Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, dorește să ridice restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus. La auzul acestor vești, peste 1.000 de oameni de știință s-au arătat împotriva deciziei, spunând că redeschiderea Angliei reprezintă o amenințare pentru întreaga lume.
Redeschidere Angliei trebuie amânată! Oamenii de știință trag un semnal de alarmă
Mai mulți oameni de știință și medici au participat la un summit de urgență în cadrul căruia au precizat că Marea Britanie este un nod de transport global motiv pentru care orice nouă variantă care este prezentă acolo se poate răspândi imediat în întreaga lume.
Peste 1.200 de oameni de știință au susținut o scrisoare publicată în revista medicală Lancet, care spune că strategia ar putea permite dezvoltarea unor variante rezistente la vaccinuri, notează The Guardian.
Mai mult decât atât, consilieri guvernamentali din Noua Zeelandă, Israel și Italia s-au numărat printre cei care avertizează cu privire la decizia premierului Marii Britanii.
Un consilier din Noua Zeelandă spune că el și colegii săi au fost uimiți de această decizie.
„În Noua Zeelandă, ne-am inspirat întotdeauna de la Regatul Unit în ceea ce privește expertiza științifică, tocmai de aceea este atât de remarcabil faptul că nu respectă nici măcar principiile de bază în materie de sănătate publică”, a spus Michael Baker, profesor de sănătate publică la Universitatea Otago și membru al grupului consultativ tehnic pentru COVID-19 al Ministerului Sănătății din Noua Zeelandă.
Consilierul principal al OMS, profesorul Jose Martin-Moreno de la Universitatea din Valencia, spune că nu înțelege de ce Boris Johnson vrea să ia o asemenea decizie când au multe cunoștințe științifice.
Decizia ar putea fi imitată de alte state
Medicul William Haseltine, fost cercetător la Facultatea de Medicină de la Harvard, care conduce ONG-ul Access Health Internațional, spune că multe state ar putea lua exemplul Marii Britanii, din motive de oportunitate politică.
„Sunt extrem de consternat să văd rata foarte rapidă de creștere a infecțiilor la o populație care este vaccinată cam așa cum suntem noi”, a adăugat el.
Christina Pagel, directorul unității de cercetare operațională clinică a University College dinn Londra, spune că decizia afectează pe toată lumea.
„Datorită poziției noastre de nod de transport global, orice variantă care devine dominantă în Marea Britanie se va răspândi probabil în restul lumii. Politica Regatului Unit nu ne afectează doar pe noi. Afectează pe toată lumea și toată lumea are o miză în ceea ce facem noi”, a spus Christina Pagel.
În scrisoarea publicată în Lancet se arată că guvernul britanic „se lansează într-un experiment periculos și lipsit de etică”. Oamenii de știință fac un apel la amânarea marii relaxări din 19 iulie 2021.
Sursa foto: Dreamstime