Cutremur pe piața imobiliară! Haosul începe din Germania. Semnele sunt deja aici

chirie, casa, apartament, locuinta

SURSA FOTO: Dreamstime

Cutremur pe piața imobiliară! În Uniunea Europeană, prețurile locuințelor au scăzut chiar și cu câteva procente. Cea mai afectată țară este Germania.

Cutremur pe piața imobiliară! În Uniunea Europeană prețurile au scăzut chiar și cu câteva procente, arată datele Eurostat. Cea mai afectată țară este Germania, unde locuințele s-au ieftinit cu aproape 10 procente.

Piața imobiliară, în pragul unei crize

Unii dezvoltatori se află în pragul falimentului. În România, constructorii sunt dispuși să negocieze, pentru a nu pierde clienți. Unii vânzători au pregătit reduceri la un salon imobiliar din București. Dezvoltatorii imobiliari nu mai vând locuințe ca în anii trecuți, așa că vin cu oferte speciale.

„Observăm o reticență a oamenilor în a achiziționa însă și la noi se vede o scădere în vânzări. Suntem flexibili în modalitățile de achiziție. Putem oferi chiar și ratele la dezvoltator în funcție de nevoile clientului. Inflația ne împinge și pe noi să aliniem aceste prețuri cu ce se întâmplă”, a declarat Iulia Iana, reprezentantul unui complex imobiliar pentru Pro TV.

„Facem o promoție care este valabilă două luni de zile pentru un anumit tip de apartament. Micșorăm puțin prețul pentru că costurile pentru materialele de construcție au rămas aceleași. Mâna de lucru nu s-a ieftinit bineînțeles.

Ba mai mult, se modifică și legea fiscală în ceea ce privește TVA. Cota unică de TVA nu va mai fi redusă la 5%. Va fi la 9% și atunci toți dezvoltatorii și investitorii își iau măsuri de siguranță ca să își securizeze profitul pe care și l-au propus”, a spus Cristi Farcaș, agent de vânzări al unui complex rezidențial.

În ultimele luni, vânzările de locuințe au scăzut, dar în România, prețurile nu au fost afectate încă, rămânând la fel ca anul trecut. În medie, casele și apartamentele s-au scumpit cu 0,1% în al doilea trimestru din 2023 față de aceeași perioadă din 2022, precizează Eurostat.

Locuințe cu 10% mai ieftine în Germania

Locuințele s-au ieftinit însă în nouă țări din Uniunea Europeană. În Germania de exemplu, au scăzut cu aproape 10%. În Danemarca și Suedia, au scăzut cu 7,6% respectiv 6,8%. În țări precum Grecia și Bulgaria însă, prețurile au crescut chiar și cu 10 procente. La nivel european tarifele sunt mai mici, în medie, cu 1,1%.

„Dacă vorbim din punct de vedere al achiziției făcute cu creditare, prin creditare, atunci noi credem că de aici a început și procesul un pic de scădere. Clienții s-au speriat și au dorit să mai aștepte o perioadă mai bună din punctul de vedere al pieței financiare”, a explicat Tatiana Niculae, expert financiar.

Criza imobiliară se apropie

Criza imobiliară este foarte aproape. CNN a dezvăluit că Evergrande, cel mai mare exponent al crizei datoriilor din China, nu-și poate finaliza planul de restructurare a datoriilor din cauza unei investigații asupra uneia dintre filialele sale.

Rezultatul? Luni, acțiunile Evergrande au scăzut cu 21% la bursa din Hong Kong, „trăgând în jos acțiunile altor dezvoltatori imobiliari chinezi” și adâncind dezastrul economic care a zdruncinat economia deja fragilă a Chinei, arată o analiză publicată de The Week.

Evergrande nu este singurul dezvoltator chinez care se luptă cu datorii uriașe. Criza Evergrande a fost doar începutul. Sectorul imobiliar al Chinei se clatină și nu este clar dacă guvernul lui Xi Jingping are instrumentele necesare pentru a rezolva problema. Criza din sectorul imobiliar din China se înrăutățește. Mai multe puteți citi aici.