Piața imobiliară. Prețurile apartamentelor din București au început să scadă semnificativ pentru prima dată în nouă ani, pe fondul crizei economice. Acest lucru nu poate însemna decât că se conturează o criză imobiliară.
Anul acesta, prețurile caselor, apartamentelor și garsonierelor din București au scăzut pe fondul presiunii dobânzilor, a problemelor de termoficare și a scăderii puterii de cumpărare. Dezvoltatorii și cumpărătorii au foas inhibați, totodată, de anunțurile privind creșterea taxelor și impozitelor.
Potrivit Ziarului Financiar, proprietarii de imobile au publicat anunțuri cu prețuri mai mici în iulie 2023 decât în aceeași lună din 2022. Prețurile cerute ale apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au scăzut pentru prima dată în ultimii nouă ani, atât faţă de luna anterioară cât şi faţă de aceeași lună din 2022.
Se conturează o criză imobiliară
În iulie 2023, tarifele au coborât, așadar, la 109.100 de euro, în scădere cu 600 de euro respectiv 0,5% faţă de iunie 2023, arată Indexul Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.
Scăderea din iulie a fost confirmată după o lună iunie în care s-a înregistrat cel mai redus ritm de creştere din ultimii ani.
„Scăderea puterii de cumpărare a celor care se bazau pe accesarea unui credit ipotecar, ca urmare a creşterii dobânzilor, şi-a pus amprenta asupra preţurilor locuinţelor, a căror creştere s-a micşorat constant în ultimul an, până a ajuns, în premieră, în zona negativă.
Nu suntem însă într-un scenariu precum cel din 2008 – 2010, piaţa rezidenţială şi-a dovedit încă o dată rezilienţa şi nu estimăm involuţii semnificative în perioada imediat următoare.
Peste 55% dintre tranzacţii se fac exclusiv cu cash iar creşterile salariale au făcut ca accesibilitatea cumpărării unei locuinţe – fără a apela la un credit – să ajungă la cel mai bun nivel din ultimele decenii”, a explicat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.
În luna iulie a acestui an, comparativ cu iunie, prețurile cerute au fost mai mari doar în patru cartiere din Capitală, și anume Berceni, Dristor, Iancului şi Mihai Bravu. Creșterile au fost, astfel, de aproximativ 2%.
Numărul autorizațiilor de construcții s-a redus drastic în prima jumătate a anului
Potrivit datelor INS, numărul autorizațiilor din primele 6 luni din 2023 a scăzut cu 24,5% faţă de aceeași perioadă a anului precedent.
În această perioadă au fost eliberate 17.140 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, iar scăderile au fost înregistrate în toată țara, cea mai semnificativă scădere fiind în zona de dezvoltare București-Ilfov (-1.259 autorizaţii), aceasta fiind urmată de Nord-Vest (-927), Sud-Muntenia (-813), Vest (-693), Nord-Est (-540), Sud-Est (-522), Sud-Vest Oltenia (-487) şi Centru (-331).
În iunie 2023 numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a fost cu 12,5% mai mic (3.018) în comparație cu luna precedentă a aceluiași an.