Subvenția acordată partidelor în 2020 urmează să fie redusă cu 30%, față de anul în curs. Trebuie menționat faptul că partidele parlamentare au beneficiat în 2019 de cea mai mare subvenție acordată vreodată, datorită unui amendament al fostului trezorier PSD.
Astfel, în proiectul de buget pe anul viitor se prevede că suma totală acordată partidelor parlamentare va fi de aproape 180 de milioane de lei, au precizat surse guvernamentale pentru Europa Liberă.
Sumă cu aproape o treime mai mică
Suma este în scădere cu aproape 30% față de cea din acest an, când partidele au încasat în total peste 250 de milioane de lei. Va fi astfel o economie la buget de aproape 70 de milioane de lei, precizează sursa citată.
Prin urmare, valoarea subvenției se apropie de cea din 2018, când partidele au încasat peste 170 de milioane de lei.
”Va fi o reducere de aproape 30%, decizia este luată. Suma finală va fi în jurul a 181 de milioane de lei”, au declarat pentru surse din Guvern.
Subiect de dispută
Noua lege privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale a fost votată în 2015. Din acel moment, formațiunile politice au primit dreptul a folosi banii publici în campaniile electorale, iar contribuțiile private au fost decontate după alegeri de Autoritatea Electorală Permanentă. Rambursarea se baza pe documente justificate și se acorda dacă competitorul electoral a trecut de pragul de 3%.
Subvenția acordată partidelor a fost un subiect de dispută și la realizarea bugetului pe anul care se încheie. Inițial, social-democrații conduși de Liviu Dragnea doreau ca partidele să încaseze 400 de milioane de lei, dar în urma dezbaterilor s-a ajuns ca suma finală să fie redusă la 250 de milioane de lei.
PSD pierde cel mai mult
În momentul de față, cel mai afectat partid de reducerea finanțării din bani publici ar fi PSD, dacă privim sumele primite de fiecare partid parlamentar în 2019. Social – democrații conduc detașat, în această privință, cu 143,7 milioane, fiind urmați de liberali, care au primit mai puțin de jumătate: 65,8 milioane lei.
Celelalte partide au prmit sume evident mai mici, proporționale cu scorurile electorale obținute la ultimele alegeri parlamentare: USR – 19,3 milioane, ALDE – 14,3 milioane, respectiv PMP – 9,3 milioane.