Laura Codruța Kovesi are parte de vești proaste. Procurorii de la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) dezbat acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către acesta unor abateri disciplinare. Acțiunea îl vizează şi fostul adjunct al lui Kovesi, Marius Iacob.
Măsura are loc doar cu o zi înaintea începerii discuțiilor privind șefia Parchetului European. Între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene are loc o nouă întâlnire, iar Kovesi are mari șanse să fie desemnată procuror-șef al Parchetului European.
Potrivit acuzațiilor în ceea ce o privește pe Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.
Fosta șefă a DNA este acuzată că a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, preciza IJ.