Cutremur pe scena politică din Bulgaria!
Se dizolvă Parlamentul şi urmează alegeri anticipate
Luni, secretarul de presă al preşedintelui Bulgariei, Rumen Radev, a anunţat că acesta va dizolva cea de-a 46-a Adunare Naţională şi va numi un cabinet interimar joi, 16 septembrie, potrivit agenţiilor BTA şi MIA.
Parlamentul de la Sofia trebuie dizolvat după ce grupurile parlamentare “Există un astfel de popor”, GERB-UDF şi “BSP pentru Bulgaria” nu au reuşit să-şi îndeplinească mandatul de formare a cabinetului.
Acum, în termen de două luni de la dizolvarea Parlamentului, urmează să fie programate alegeri parlamentare anticipate.
Preşedintele Rumen Radev a anunţat deja că alegerile parlamentare vor fi programate pentru data de 14 noiembrie 2021, dată la care va avea loc şi primul tur al scrutinului prezidenţial.
Rumen Radev candidează şi el în luna noiembrie, pentru un al doilea mandat de preşedinte.
Cetăţenii bulgari au mai mers de două ori la vot anul acesta, în aprilie şi iulie
Bulgarii au fost chemaţi la vot, anul acesta, în lunile aprilie şi iulie, însă după ambele scrutine au rezultat legislaturi fragmentate. Niciun partid nu a reuşit să formeze un Guvern care să ia locul celui condus, în ultimii 10 ani, de conservatorului Boiko Borisov.
Bulgaria este o republică parlamentară, iar legislativul cu 240 de locuri şi mandate de patru ani votează Guvernul. Rolul preşedintelui este unul mai mult ceremonial, ca şef al statului şi comandant al forţelor armate.
Cele mai recente sondaje arată că partidul lui Borisov, GERB, ar putea reveni la conducere, devansând formaţiunea anti-sistem ITN a lui Slavi Trifonov, potrivit Adevărul. Totuşi, sondajele prevăd din nou un parlament fragmentat.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea