Cutremur de 5,8 grade pe scara Richter în Mexic

Miercuri, 9 august 2023, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter în Mexic, în apropiere de statul Chiapas. Seismul a avut loc la o adâncime de 127 de kilometri, a informat Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe.

Guvernatorul din Chiapas, Rutilio Escandón, a anunțat prin intermediul rețelelor sociale că organismul pentru protecţie civilă a activat protocolul de monitorizare, cutremurul fiind resimţit în mai multe regiuni, cu toate că nu au fost raportate pagube imediate.

Cutremur de 5,4 grade pe scara Richter în China

Vă amintim că, duminica trecută, nord-estul Chinei a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut loc la ora locală 2:33 a.m. (6:33 p.m. GMT sâmbătă), la 26 de kilometri sud de oraşul chinezesc Dezhou din provincia Shandong, la o adâncime de zece kilometri.

Cutremurul a fost urmat de 52 de replici, potrivit informațiilor transmise de Institutul Geologic al SUA.

Mișcarea telurică a fost resimţită până în oraşele Beijing, Tianjin şi Shanghai, la aproximativ 800 de kilometri de epicentru seismului. Reţeaua de distribuţie a apei şi infrastructura de comunicaţii din zonă funcţionau normal, dar circulaţia a sute de trenuri era suspendată duminică dimineaţă.

Cel puţin 21 de persoane au fost rănite şi peste o sută de clădiri s-au prăbuşit.

Cutremur de 5,8 grade pe scara Richter în Afganistan

De altfel, sâmbăta trecută, un alt cutremur semnificativ s-a produs în Afganistan, potrivit informațiilor transmise de Centrul Național de Seismologie din India.

Seismul a avut magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, epicentrul său a fost localizat la 36,38 latitudine și 70,77 longitudine, la o adâncime de 181 km.

Cutremurul a fost resimțit în unele părți din Delhi, în regiunile învecinate, Jammu și Kashmir, la granița dintre Afganistan și Pakistan, în Rajouri, Srinagar, Gulmarg din Jammu, precum și în regiunea Katra și în orașe din Pakistan, printre care Lahore, Islamabad, Rawalpindi, Peshawar și altele, potrivit sursei citate anterior.