Duminică seara, un cutremur puternic a zguduit Grecia, în apropiere de orașul Larisa, provocând panică în rândul locuitorilor din zonă. Seismul a avut loc la ora 19:03 (ora locală a României) inițial raportându-se o magnitudine de 6,3. Ulterior, aceasta a fost revizuită la 5,7.

Un cutremur puternic a zguduit Grecia

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. A fost resimțit în diverse zone din Grecia, inclusiv la Salonic, unde mulți locuitori au fost alarmați de mișcarea tectonică.

Potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP), epicentrul seismului a fost localizat astfel:

  • 55 km sud de Kalamaria;
  • 60 km est de Katerini;
  • 62 km sud de Thessaloniki;
  • 85 km nord-est de Larisa;
  • 87 km nord de Volos.

INFP a făcut următorul anunț:

„În ziua de 03 Noiembrie 2024 la ora 19:03:52 (ora locală a României) s-a produs în GREECE un cutremur semnificativ cu magnitudinea ml 5.7, la adâncimea de 10.0km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 55km S de Kalamaria, 60km E de Katerini, 62km S de Thessaloniki, 85km NE de Larisa, 87km N de Volos”, a informat INFP.

cutremur, seism
SURSA FOTO: Unsplash

Centrul Seismologic European Mediteranean a raportat o magnitudine ușor mai mică

De asemenea, Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC) a raportat o magnitudine ușor mai mică, de 5,5 grade.

Cutremurul a fost resimțit și în Bulgaria, unde populația a trecut prin momente de panică.

Autoritățile elene sunt în prezent implicate în desfășurarea unor verificări pentru a determina dacă există victime sau pagube materiale.

Până în acest moment, nu au fost raportate răniți sau daune semnificative, dar autoritățile rămân vigilente și monitorizează situația îndeaproape.

Deși cutremurele sunt un fenomen natural frecvent în regiunea Mediteraneană, acest seism a suscitat o atenție deosebită, iar cetățenii sunt încurajați să rămână calmi și să se informeze din surse oficiale pe măsură ce autoritățile continuă să actualizeze informațiile disponibile.

Este important ca populația să fie pregătită pentru astfel de situații și să urmeze recomandările specialiștilor în caz de replici seismice sau alte incidente.

Amintim că Grecia a fost lovită de încă un cutremur semnificativ în prima zi a acestei luni, pe 1 noiembrie. Seismul s-a produs la ora 01:23, ora locală a României, având o magnitudine de 4,2 grade pe Richter, la adâncimea de 10.0 km.