Luni dimineața un cutremul a zguduit nord-estul Iranului. Chiar dacă nu s-au raportat victime sau daune materiale, echipele de salvare sunt în alertă. Iranul este una dintre țările cele mai afectate de cutremure.
Un seism a zguduit nord-estul Iranului. Ce magnitudine a avut cutremurul
Presa internațională notează că un seism cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineața în provincia Razavi Khorasan din nord-estul Iranului.
Institutul iranian de seismologie informează că seismul s-a produs la ora locală 08:32 (04:02 GMT) la o adâncime de 6 km, lângă oraşul Ghouchan. Institutul mai spune că seismul a fost resimţit în mai multe zone din provincie, inclusiv în capitala Mashhad, al doilea oraş ca mărime din Iran.
Nu există victime
Tot presa internațională notează că Semiluna Roşie iraniană nu a raportat pentru moment victime sau daune materiale, dar că echipele de salvare din orașe sunt în alertă, pregătite să intervină în cazul în care este necesar.
„Echipele de salvare din oraşele Mashhad, Kalat, Chenaran şi Neichabour sunt în alertă”, a afirmat Semiluna Roşie.
În plus, Institutul American de Geofizică (USGS) a informat că seismul a avut o magnitudine de 5,1 şi s-a produs la o adâncime de 2 km.
Amintim că Iranul este traversat de mai multe falii seismice, fiind una dintre țările lumii cele mai afectate de cutremure. În 2003, un seism cu magnitudinea 6,6 în provincia Kerman a ucis 31.000 de oameni şi a devastat oraşul istoric Bam.
Sursă foto: Dreamstime