Vineri, Filipine s-a confruntat cu un nou seism foarte puternic, de aproape 7 grade pe Richter. Duminică, autorităţile au venit cu informaţii noi privind numărul victimelor şi pagubele produse.
Cutremur în Filipine, bilanţ revizuit. Câte persoane şi-au pierdut viaţa?
Cutremur devastator în Filipine, în urmă cu două zile! A crescut bilanţul morţilor.
Duminică, agenția națională pentru managementul dezastrelor a revizuit bilanțul victimelor seismului cu magnitudinea 6,8 grade, care a avut loc vineri după-amiază în sudul Filipinelor.
Aşadar, cutremurul foarte puternic a provocat 8 decese, transmit jurnaliştii agenţiei chineze Xinhua.
Consiliul Național pentru Reducerea și Gestionarea Riscului de Dezastre din Filipine a menționat că numărul victimelor „este încă în curs de validare”. Oficialii provinciali continuă să efectueze evaluări.
Potrivit agenției, una dintre persoane a decedat în provincia Davao Occidental, trei în provincia Cotabato de Sud, și patru în provincia Sarangani.
Seismul a afectat peste 1.500 de persoane, producând pagube la peste 50 de case și peste 70 de structuri, inclusiv clădiri școlare, instituții guvernamentale, poduri, drumuri și structuri private.
Agenția a menționat că unele dintre drumurile afectate rămân încă impracticabile.
Arhipelagul Filipine este situat pe „Cercul de Foc” al Pacificului
Seismul survenit vineri în largul Filipinelor la ora locală 16:14 (08:14 GMT) a avut epicentrul la aproximativ 34 de kilometri nord-vest de orașul Sarangani din Davao Occidental, la o adâncime de 72 de kilometri.
Evenimentele seismice sunt frecvente în Filipine, un arhipelag situat pe „Cercul de Foc” al Pacificului. Această zonă este caracterizată de o intensă activitate seismică și vulcanică și se întinde de la Japonia până în bazinul Pacificului, traversând Asia de Sud-Est.
Cercul de foc al Pacificului este cea mai întinsă și activă zonă vulcanică de pe Terra, concentrând 62% din vulcanii activi existenți în prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi).
Fosele care mărginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determină producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifică denumirea de centura de foc sau cercul de foc dată de specialiști acestei zone.
Din cele 100 de cutremure de mare magnitudine care au avut loc la jumătatea secolului al XX-lea, 75 s-au produs în această zonă. Inelul este întrerupt numai de-a lungul coastei vestice a SUA și Canadei, unde nu apare nici o fosă și unde se produc rareori cutremure, potrivit Wikipedia.