Cutremur de s-au spart și geamurile. Unde a avut loc seismul puternic de 5,5 grade

cutremur, seism

SURSA FOTO: Unsplash

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a fost raportat luni. În urma seismului, imaginile difuzate pe rețelele sociale au arătat geamuri sparte la o unitate comercială. Cu toate acestea, autoritățile nu au raportat până acum pagube substanțiale sau victime. Unde s-a produs seismul?

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat luni, 8 iulie, în regiunea de frontieră dintre Panama și Costa Rica, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ).

Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a raportat o magnitudine ușor mai scăzută, de 5,3.

Efectele acestui cutremur resimțite în provinciile panameze

Centrul Național pentru Intervenții de Urgență din Panama a declarat că monitorizează activ situația și desfășoară inspecții preventive în spitalele locale.

Potrivit rapoartelor preliminare, mișcările telurice au fost resimțite în provinciile panameze Chiriqui și Bocas del Toro.

Imaginile difuzate pe rețelele sociale prezintă geamuri sparte la o unitate comercială. Autoritățile nu au raportat, însă, până în prezent pagube substanțiale sau victime în urma seismului.

A fost cutremur puternic / SURSA FOTO: Pixabay

Seism puternic și în Grecia

În acest weekend, a avut loc un cutremur cu magnitudinea 4,9 pe scara Richter în Grecia. El a fost resimțit și într-o populară destinație turistică. Conform informațiilor disponibile, nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime.

Seismul a avut loc în largul orașului port Kyllini, fiind resimțit în mai multe regiuni, inclusiv în zone turistice frecventate. Institutul Geodinamic al Observatorului Național din Atena a raportat că seismul s-a produs la ora locală 20:34, având epicentrul situat la 17 kilometri sud de Kyllini și la o adâncime de 10 kilometri.

Cutremurul a fost simțit în mod special în regiunile Ilia, Achaia și pe insula Zakynthos, o destinație turistică populară pentru români. Publicația Kathimerini a confirmat că nu există informații despre pagube materiale sau victime în urma acestui eveniment seismic.

S-a cutremurat pământul și în Vrancea

Nici România nu a fost ferită de cutremur. Un seism slab cu magnitudinea 3,0 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01:35. Acesta a avut loc în județul Vrancea, în zona seismică Vrancea, conform informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 124,5 kilometri, în apropierea următoarelor orașe:

  • 31 kilometri vest de Focșani,
  • 62 kilometri nord de Buzău,
  • 78 kilometri est de Sfântu-Gheorghe,
  • 91 kilometri est de Brașov,
  • 90 kilometri sud-vest de Bârlad
  • 95 kilometri sud de Bacău.

Un alt cutremur, cu magnitudinea 3,4, s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora 00:25, tot în județul Vrancea, în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de INCDFP.

Acest seism a avut loc la o adâncime de 122,5 kilometri, în apropierea următoarelor orașe:

  • 38 kilometri vest de Focșani,
  • 61 kilometri nord de Buzău,
  • 73 kilometri est de Sfântu-Gheorghe,
  • 84 kilometri est de Brașov,
  • 96 kilometri sud-vest de Bârlad,
  • 98 kilometri nord-est de Ploiești
  • 98 kilometri sud de Bacău.